De astăzi s-a dat drumul circulației pe podul realizat de Primăria Sectorului 3 peste răul Dâmbovița, cel aflat în continuarea Străzii Lunca Priporului. Robert Negoiță a fost prezent la momentul deschiderii acestui pasaj și a făcut un caracteristic live pe pagina sa de Facebook.
De astăzi bucureștenii pot circula pe podul de la Priporului, construcție ce traversează răul Dâmbovița. Lucrările, finalizate joi, 12 septembrie 2024, au fost demarate la mijlocul lunii mai, iar construcția leagă strada Lunca Priporului cu cele două sensul de mers ale Splaiului Unirii.
Noul pod dispune de:
Zona destinată pietonilor și partea carosabilă sunt delimitate prin intermediul unor jardiniere ce urmează să fie umplute cu plante. Conform informațiilor oferite în trecut de PS3, podul are o lățime de 34.45 metri. Dintre aceștia:
Pentru realizarea acestui pod care trece pentru răul ce străbate orașul, Primăria a făcut o investiție cu o valoare totală de 15.068.977,38 lei (inclusiv TVA).
Pentru a marca inaugurarea noii construcții realizare de administrația publică pe care o conduce și pentru a informa cetățenii, Robert Negoiță a făcut un nou live pe pagina sa de Facebook. Iată declarația dată în această dimineață de edil:
Bună ziua!
Problema traficului, cea mai mare problemă din București. nu trebuie să o mai spunem, că o știm. O repetăm de fiecare dată ca să înțeleagă toată lumea, nu doar că avem această problemă, ci că trebuie să găsim soluții, proiecte de fluidizare a traficului.
Suntem pe podul de la Priporului, că am tot zis de Teclu unde am mai făcut un pod. Este absolut necesar și acel pod care începe sa-ți depășească capacitatea. De aceea era nevoie și de acest pod de la Priporului care este mai mare decât cel de la Teclu și care va fi foarte folosit în următoarea perioadă.
Aceste este momentul în care s-a dat drumul circulației pe acest pod, semafoarele au fost deja pornite. Evident că nu avem multă circulație pe el, pentru că oamenii nu sunt obișnuiți, acum vor afla că în sfârșit se circulă pe acest pod. A durat 3 luni să facem acest pod, am întârziat puțin, dar nu mai contează. Chiar dacă am întârziat o săptămână, important este că se poate circula pe acest pod și că toată zona va fi fluidizată.
Bulevardul Nicolae Grigorescu este foarte încărcat! Orice mașină în plus pe podul de la Priporului este o mașină în minus pe Grigorescu și în alte zone.
La cât mai multe proiecte de fluidizare a traficului, un trafic cât mai fluid în București și un aer cât mai curat.