VIDEO | Robert Negoiță scoate documentele și pornește războiul cu procurorul care, spune el, i-a trimis mascații acasă cu noaptea-n cap. Se declară curat ca lacrima și cu acte

Vara e blândă cu Sectorul 3. Cămașa e bleu, de in, croită lejer, cum se poartă când ai de explicat lucruri complicate pe căldură. În spate, verdeață. Tufele au marele avantaj procedural de a nu pune întrebări. Camera pornește, documentele sunt în mână, iar primarul Robert Negoiță începe episodul trei sau patru, că nu prea le-am mai numărat nici noi. Oricum, serialul dezvăluirilor l-a lansat vara asta pe contul lui de Facebook. Ar putea fi numit, fără exagerare, „Situația mea juridică”.

„Bună ziua. Ei bine, continuăm informațiile despre situația mea juridică”, spune edilul. Formula „continuăm” e importantă. Sugerează abonament.

Sursa video: Robert Negoiță / Facebook

„Doamne ajută!” s-a întors în grilă

Primul lucru care se remarcă e finalul. După o pauză în care comunicarea primarului trecuse prin registre mai tehnice, revine formula clasică: „La o justiție cât mai performantă și magistrați cât mai corecți și capabili. Doar așa putem să progresăm cu instituții puternice și cu oameni corecți. Doamne ajută!”

E semnătura care l-a consacrat, întoarsă la locul ei ca un logo repus pe ambalaj după un rebranding care n-a prins. Când „Doamne ajută” revine, înseamnă că vorbim despre lucruri serioase.

Acuzația: „același procuror”, mascații și faptele care „nu există”

Miezul declarației pare a fi un conflict personal, expus cu entuziasm. Negoiță descrie un procuror pe care nu-l numește, dar pe care îl acuză de o istorie lungă cu el: „un procuror, același procuror care, mă rog, mi-a mai făcut alte dosare și care a trimis mascații peste mine de câteva ori în casă, cu noaptea-n cap”.

Traducere pentru cei care au ratat episoadele anterioare: primarul nu se ceartă cu Justiția în general. Sau cu DNA. Se ceartă cu un procuror anume, despre care nu spune cum îl cheamă, dar despre care spune tot restul. Despre conținutul dosarelor, poziția lui e constantă și absolută: „Nu știu ce are în fișier, dar eu știu exact că nu poate avea nimic pentru că știu exact ce am făcut și știu exact ce fac. Vă asigur, n-are absolut nimic.”

Cearta pe temei: de ce nu e totuna „prescripție” și „fapta nu există”

Aici, oricât ar suna a scandal, primarul atinge o chestiune juridică reală. El povestește că, într-un dosar în care era suspect, a primit ordonanță de clasare pe prescripție. A contestat-o. Șeful procurorului ar fi schimbat temeiul în „fapta există, dar nu e prevăzută de legea penală”. A mers în instanță și susține că a obținut de la judecător constatarea că fapta nu există. Concluzia lui: „Prescripție pe o faptă care nu există? Nu se poate.”

O clasare pentru că „fapta nu există” e altceva decât o clasare dată pe alt temei, iar consecințele asupra acțiunii civile și asupra unei eventuale reluări a cercetărilor sunt diferite. Un om clasat pe prescripție rămâne, în percepția publică și uneori și în dosarele civile, un om asupra căruia planează ceva. Un om clasat pentru că fapta nu există e curat. Legea oferă, de altfel, suspectului posibilitatea de a cere continuarea procesului tocmai ca să obțină o soluție pe fond, nu una pe timp. Iar pentru Negoiță, imaginea de om curat ca lacrima e mai importantă decât nuanța dată de justiție. Reputația e totul.

Partea care nu apare în cadru: în dosarul de 100 de milioane, timpul e de partea lui

Declarația din video pornește de la o veste: „am aflat că s-a schimbat completul de judecată în acel dosar care, în mod evident, că nu trebuia să existe.”

Contextul, pentru cine n-a urmărit: procesul, deschis pe 10 august 2022 după o anchetă DNA de șase luni, a avansat patru ani cu termene lunare, iar pe 16 iunie 2026, la al 46-lea termen, mai rămăsese de audiat un singur inculpat și de făcut o expertiză contabilă. Apoi s-a schimbat completul. Noul complet trebuie să audieze din nou nouă inculpați și 47 de martori. Iar faptele riscă să se prescrie în 2028.

În video, primarul explică de ce prescripția e o insultă adusă nevinovăției lui: „pentru a se prescrie, faptele trebuie să existe”. În paralel, în dosarul cu presupusul prejudiciu de peste 100 de milioane de euro, prescripția e exact mecanismul care ar putea încheia povestea fără verdict.

Un om care refuză principial prescripția, într-un dosar în care prescripția e cel mai probabil deznodământ. E o poziție consecventă.

Sursa foto: dreamstime.com