VIDEO | Record absolut de obiective culturale înscrise la Noaptea Muzeelor 2023. Sute de evenimente la București și în țară, în noaptea de 13 spre 14 mai

11 mai 2023
483 afișări
VIDEO | Record absolut de obiective culturale înscrise la Noaptea Muzeelor 2023. Sute de evenimente la București și în țară, în noaptea de 13 spre 14 mai
VIDEO | Record absolut de obiective culturale înscrise la Noaptea Muzeelor 2023. Sute de evenimente la București și în țară, în noapte de 13 spre 14 mai | Foto: Octav Ganea/Inquam Photos

Rețeaua Națională a Muzeelor din România anunță un record absolut de peste 300 de obiective culturale înscrise la Noaptea Muzeelor 2023, care se va desfășura sâmbătă, pe 13 mai, într-o ediție comună România – Republica Moldova.

Dragoș Neamu, managerul evenimentului Noaptea Muzeelor, promite o ediție excepțională:

Anul acesta, Noaptea Muzeelor aduce publicului cele mai multe evenimente din ultimii 19 ani de existență: am contabilizat 297 din România și 14 din Republica Moldova, până acum. De la Chișinău, la Aiud și de la Palanca, la Roșiorii de Vede, o întreagă constelație culturală a fost trasată, în care sunt prezente în primul rând muzeele – cărora vreau să le mulțumesc în mod special pentru implicare, dar și spații și proiecte prietene ale Nopții Muzeelor, care vor întâmpina publicul cu sute de experiențe și activități, diverse și interactive, adaptate tuturor vârstelor și intereselor culturale. Menționez că numărul înscrierilor la această ediție va tot crește până pe 13 mai, deoarece primim în continuare solicitări de la muzee sau entități culturale.

Evenimentele din circuitul Noaptea Muzeelor 2023 sunt disponibile pe pagina ediției, pe www.noapteamuzeelor.org

217 muzee din România se deschid în Noaptea Muzeelor

Cea de a 19-a ediție a Nopții Muzeelor va fi prezentă în Republica Moldova în 14 muzee: 5 instituții muzeale din Chișinău, inclusiv cele 4 mari muzee naționale, dar și 9 muzee de pe cuprinsul a 5 raioane.

În România, Noaptea Muzeelor va fi sărbătorită de 217 muzee și 80 de entități culturale, în 82 de localități din 33 de județe din toată țara. Pe lângă București, Noaptea Muzeelor 2023 are un record de muzee și spații deschise la Târgu Mureș, unde 28 de evenimente își așteptă publicul, urmate de orașele Iași, Cluj-Napoca și Brașov.

Noaptea Muzeelor în București – 60 de evenimente culturale

În București, de sâmbătă de dimineață și până noaptea târziu, publicul se va putea bucura de aproximativ 60 de evenimente propuse de muzee, galerii de artă, centre culturale și expoziționale, spații ale tearelor, opere, coruri, palate, institute, case ale experimentelor sau licee și festivaluri de muzică.

Invitatul special al Nopții Muzeelor 2023 este un muzeul fenomen la nivel mondial, War Childhood Museum/ Muzeul Copilăriei în Vreme de Război, care se află în premieră în România.

Copiii războaielor și cum îi pot uimi ei pe adulți

Expoziția sa va putea fi vizitată gratuit, la Noua Galerie a Muzeului Național al Țăranului Român, începând cu ora 16:30, de pe 12 mai, până pe 12 iunie 2023.

Expoziția se intitulează LISTEN/ASCULTĂ și reprezintă o abordare curatorială inovatoare și un parcurs expozițional extrem de emoționant, ce se construiește în jurul obiectelor și mărturiilor copiilor afectați de război.

Jasminko Halilovic, fondator al War Childhood Museum, vorbește despre impactul acestui proiect:

După războiul din Bosnia, au apărut sute de proiecte prin care s-a încercat documentarea sa, din diferite perspective, de la cele ale politicienilor, până la cele ale jurnaliștilor, medicilor etc., dar nimic din perspectiva copiilor. Pentru că fac parte din această generație care a crescut în timpul războiului, am vrut să acopăr această pagină goală, prin documentarea și prezentarea experiețelor copiilor aflați în zone de conflinct și așa s-a născut acest muzeu. De asemenea, prin World Childhood Museum am vrut să schimb percepția generală asupra copiilor în timpul războaielor. Copiii în vreme de război sunt percepuți în general ca o parte pasivă, absolut vulnerabilă, dar WCM își dorește să sublinieze și rezistența și creativitatea copiilor, capacitatea lor de a-și transforma viețile, ale lor, dar și ale celorlalți.

La București, vor fi expuse povești și obiecte-simbol ale copiilor din Ucraina, Siria, Afganistan, Bosnia, Yemen, Irak, Palestina, Eritrea, dar și ale copiilor ucraineni refugiați în România. 

Ateneul Român, prima participare la Noaptea Muzeelor

La prima participare în cadrul Nopții Muzeelor, ediția cu numărul 19, se află Ateneul Român, Muzeului Fotbalului, Camera de Comerț și Industrie București, Miez Festival, Casa cu bunici „Niciodată Singuri”, Casa de licitații „Historic”, atelierele de desen și arhitectură pentru copii dezvoltate prin proiectul „Case de Muzicieni” împreună cu MNRL și MAM Studio la Muzeul Anton Pann și multe altele.

Ca în fiecare an, Romanian Design Week (12 – 28 mai) se alătura Nopții Muzeelor și îi dă o notă aparte de creativitate, iar Societatea de Transport București suplimentează linia 361 cu un autobuz dedicat evenimentului, care va circula gratuit între orele 19:00 și 03:00 pe 13/14 mai. 

Inițiat de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța, patronat de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor, Noaptea Muzeelor este organizată de Rețeaua Națională de Muzeelor din România (RNMR), fiind anticipat și primit de public cu mare entuziasm de fiecare dată. 

Detalii complete și actualizate despre organizarea generală și programul evenimentelor din 13 mai sunt disponibile pe canalele Noaptea Muzeelor, precum și pe rețelele de comunicare ale instituțiilor culturale implicate.

Programul complet al Nopții Muzeelor la Vucurești, mai jos:

Cookies