Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat că lucrările de la Planșeul Unirii ar putea fi finalizate înainte de termen, până la finalul acestui an, în funcție de condițiile meteorologice.
Băluță anunță că ritmul de execuție al lucrărilor de la Planșeul Unirii a depășit estimările inițiale de finalizare.
În prezent, prima etapă a lucrărilor a fost deja finalizată, iar cea de-a doua se apropie cu pași repezi de final.
Planșeul se va termina la sfârșitul anului acesta, cel mai târziu în primăvara anului următor, cu cel puțin 4-5 luni înainte de termenul prognozat, a spus primarul Sectorului 4.
Următoarea etapă a lucrărilor se va muta în interiorul parcului pentru ca traficul din București să nu mai fie afectat.
Un aspect important pentru șoferii bucureșteni și pentru fluidizarea traficului în centrul Bucureștiului îl reprezintă ridicarea restricțiilor de circulație.
Primarul Sectorului 4 a precizat că, în a doua jumătate a anului 2026, se așteaptă ca restricțiile rutiere din zona Piața Unirii să fie eliminate.
Ne așteptăm în a doua jumătate a anului să ridicăm restricțiile de trafic în zona respectivă, pentru că vom derula întregul șantier într-o zonă în care nu există trafic, a declarat Băluță.
Proiectul de la Piața Unirii nu reprezintă doar o lucrare de infrastructură locală, ci una de siguranță națională.
Planșeul susține o zonă tranzitată zilnic de peste 100.000 de vehicule, sub care se află magistrala de metrou M2, și albia râului Dâmbovița. Din aceste motive, primarul a insistat asupra necesității unui flux financiar continuu.
Primarul publica noi imagini de pe șantier în data de 17 februarie:
Sursa video: Daniel Băluță/Facebook
Băluță spune că Guvernul și coaliția de guvernare vor asigura resursele necesare prin programul „Anghel Saligny”.
Avem un dialog constructiv pentru asigurarea resurselor în actualul buget al României, respectiv în programul „Anghel Saligny”. a adăugat edilul Sectroului 4
Asocierea de firme care execută lucrarea a confirmat că progresul depinde în mod direct de bugetul alocat.
Deși termenul de finalizare era spre sfârșitul anului 2027, mobilizarea actuală și condițiile tehnice permit o accelerare semnificativă, cu condiția ca plățile să fie efectuate la timp.
Suntem, în acest moment, undeva la peste 30% din această lucrare în execuție și mai mult ca sigur putem să progresăm destul de mult în funcție de bugetul alocat pe acest an. […] Una este dacă se va bugeta la nivelul Ministerului Dezvoltării o sumă de 900 de milioane, cât este suma cu tot cu TVA rămasă, alta este dacă se vor bugeta doar 300 de milioane, a declarat Cristian Erbașu la începutul lunii februarie.
Te-ar mai putea interesa și: