„Nicio masă fără pește, nicio zi fără Piedone în controale voit spectaculoase” – cam așa poate fi sintetizată situația ANPC de când fostul primar al Sectorului 5 este șeful instituției – un șef care, la rândul lui, are un superior suprem, acesta fiind premierul Marcel Ciolacu.
Pentru că Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului și în coordonarea ministrului economiei, comerțului și mediului de afaceri.
Acestea fiind premisele, Marcel Ciolacu a fost întrebat azi cum i se par acțiunile lui Piedone la ANPC de când e șef și omniprezent public.
Reamintim și de episodul de acum câteva zile în care Piedone a ajuns și la incredibila performanță de a opri un scuterist în trafic de parcă ar fi fost polițist la rutieră. ANPC îl apără, zice că nu e abuz, ci un gest simbolic.
În rest, ceartă bucătari și bucătărese și le vorbește la pertu, le ia clienților cartofii prăjiți de la gură, ca să verifice gramajul și tot astfel de ciudățenii.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, 4 aprilie, că susține orice activitate de control, dar l-a criticat pe Piedone, despre care a spus că „exagerează în anumite zone”.
În primul rând, este subordonat unui ministru. Susțin orice activitate de control, mi se pare corect să se facă. Cred că exagerează în anumite zone, dar nu e treaba mea să vorbesc cu domnul Piedone, am vorbit cu domnul Bogdan Ivan (n.r. ministrul Economiei) și sunt ferm convins că vor avea discuții, a declarat Marcel Ciolacu, întrebat cum vede modul de control al lui Piedone.
„Cred că este prea multă publicitate și cumva este asimilată cu publicitatea personală. Totuși, să rămână în fișa postului”, a mai spus Ciolacu.
Întrebat cum îl va tempera, Marcel Ciolacu a spus ironic: „Îl bat”.
Discuția despre șeful ANPC, Cristian Popescu Piedone, începe la minutul 18.