VIDEO | Pe cine întâlnești în tren de la Pitești la București

Cei pe care îi vei întâlni mergând în orice tren de la Pitești la București sunt oameni din toate colțurile vieții, dar pe care nevoia i-a adus împreună pentru două ore lungi și friguroase, care pun la încercare chiar și un călător experimentat.

Ce tren nimerești pe ruta București-Pitești (și apoi invers) e o chestiune de noroc. Poți avea bafta unui tren nou, renovat și curat în interior, cu măsuțe și prize între cele patru scaune care se privesc între ele, cu tapițerii nou-nouțe și pereți pe care încă n-a scris nimeni ‘I love you Valentina’.

Bonus, se pornește căldura și îți poți da geaca jos. A doua variantă, dacă sunteți genul predispus spre necaz, precum autoarea acestui articol, este să nimeriți un tren în care e cam la fel de frig ca afară, cu gumă pe scaune, și nimeni nu știe de ce nu se dă drumul la căldură.

Indiferent de confortul în care vei călători, un lucru e cert: dacă pe ruta Brașov-București vezi pe alocuri munți Carpați superbi, care se înalță semeț spre niște cumulonimbus pufoși, pe ruta Pitești-Brașov vezi munți de gunoaie care se înalță semeț spre cumbulonimbus de poluare. Partea bună – cu siguranță vei întâlni personaje interesante.

Misterul vagonului care nu era, dar apoi apare

Mă urc în tren la Pitești. La linie e un singur vagon, iar pe biletul meu e scris vagon 2, însă în 20 de ani de mers cu trenul am învățat să nu-mi mai bat capul cu problemele astea, că în general se rezolvă singure. În cel mai rău caz rămân la Găești, mă mărit acolo și mă angajez la fabrica de frigidere. În gara unde am așteptat era cald, în trenul care vine de departe e frig.

Am locul 65, mă așez, în fața mea o doamnă cochetă cu un soț lângă ea balotează un sandvici cu salam. Mă vede zgribulită, Îmi spune că s-a urcat de la Costești. ‚Deloc până acum nu au dat drumul la căldură și s-a și oprit trenul puțin, cred că o avea o defecțiune că tot pornea o alarmă.’ PERFECT, îmi spun, și mă gândesc să o întreb dacă nu cumva mai are un sandvici cu salam, că-mi e foame. Unele geamuri sunt fisurate, iar majoritatea sunt acoperite de grafitti, deci nu cred că am parte de peisaje azi.

Soțul doamnei se ridică, pleacă să fumeze o țigară, se întoarce, mă anunță: vedeți că au mai tras un vagon. La naiba, poate ăla e vagonul 2. Întreb prin tren, cineva îmi zice că ăla nou e vagon 1, altcineva că e 2. Încep să se certe între ei, îi las, fug spre un domn controlor. Vagonul nou este cel corect, urc în el, curățenie și LINIȘTE.

Trenul se mișcă puțin, câte doi metri, pesemne ca să verifice vreo potențială defecțiune care ne-ar lăsa în câmp la Titu, să ne urcăm pe Dusterele înșirate pe linia de tren.

Mai sunt câteva minute înainte de ora plecării. Pe latura opusă, un student studios citește ceva care pare Medicină (văd foarte bine la distanță). E un băiat înalt, elegant, cu pantofi lustruiți și mă gândesc că e genul care acordă același respect profesiei pe care îl acordă modului în care se îmbracă. Dacă nu pleacă din țară, poate mai avem o șansă.

De cine să îți fie teamă în tren, de la Pitești la București și nu numai

Feeria de pace îmi este întreruptă de mai temute personaje care pot exista lângă tine în tren: două adolescente. Spre deosebire de adolescentele vremurilor trecute, care doar chicoteau sonor, acestea țin arma lui scaraoțchi în mână – filmulețele de pe Tik Tok, pe care le ascultă cu volum maxim, ca să audă amândouă. Se așază la câteva calupuri de scaune distanță, răsuflu ușurată, trenul pleacă.

La Leordeni, o mână de oameni urcă, printre ei o tânără frumușică de 20+, care se așază pe scaunul din fața mea a început o conversație telefonică care durat 1 oră și 45 de minute, cât a mai durat drumul până la București, minus minutele alea cât îți pică semnalul la Titu (posibil – bruiaj extratereștri). Iar această fată mi-a dat cea mai frumoasă lecție de încredere posibilă.

Fusese la o nuntă cu iubitul ei, despre care deducem că a rămas temporar în sat. Era prima dată când ea îi cunoștea rudele, iar acestea au rămas cu gura căscată când au văzut-o „nu știu, cred că se așteptau să fiu mai urâțică, nu credeau că o să arăt așa bine sau ceva.”

Iar aceasta, dragi doamne, dar și domni, care ați ajuns până la finalul acestui text, ar trebui să fie motto-ul și energia cu care intrăm în curând în primăvară. Lecțiile de încredere în sine sunt oriunde, chiar și în tren de la Pitești la București, dacă deschidem urechile și nu adormim brusc, ceea ce de frig oricum nu prea am avea cum.