Pasajul Olteniței – Popești Leordeni, cel mai mare dintre giratoriile suspendate de pe Centura Capitalei, se deschide, în sfțrșit, traficului.
Va fi inaugurat sâmbătă, 27 mai, după cum anunță ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu:
Pasajul Olteniței va fi deschis circulației începând de sâmbătă, 27 mai! Este un moment mult așteptat de toți cei care locuiesc în zonă, dar și de cei care tranzitează Centura Capitalei. Acest pasaj va fluidiza circulația și va atenua ambuteiajele rutiere în zona de sud a Bucureștiului.
Inaugurarea mega-giratoriului suspendat Olteniței – Popești Leordeni a tot fost anunțată ca aproape sigură la diverse date, după care a mai fost amânată.
Ar fi trebuit să fie gata în august, anul trecut – contractul semnat în iunie 2019 prevedea jumătate de an de proiectare și 24 de luni de execuție; deci, data de finalizare era august 2022.
Dar n-a fost gata atunci, însă responsabilii din CNAIR și din Ministerul Transporturilor ne-au tot spus că va fi sigur, sigur gata până la sfârșitul lui 2022.
„Sigur, sigur” s-a dovedit a fi ceva relativ, în final am avut de așteptat până la final de lună mai 2023 ca să circulăm pe Pasajul Olteniței, nodul rutier dintre DNCB și DN4.
Proiectul a presupus inclusiv lărgirea la 4 benzi pentru aproape 4 kilometri din Centura Capitalei, spre celălalt giratoriu suspendat – Pasajul Berceni, acolo unde Centura Capitalei se intersectează cu DJ401.
Şeful CNAIR, Cristian Pistol, spunea, zilele trecute, că antreprenorul italian s-a mobilizat bine pe şantier, deşi a întâmpinat dificultăti, mai ales în ceea ce privește aprovizionarea cu materiale din Ucraina.
Constructorul s-a mobilizat bine în şantier, deşi a întâmpinat unele dificultăti, cauzate în special de aprovizionarea cu materiale din Ucraina. Problemele au fost depăşite însă şi acum suntem siguri că putem da în circulaţie acest pasaj care va descongestiona traficul rutier în zona de Sud a Capitalei. Pasajul face legătura între Bucureşti şi Popeşti Leordeni fără ca traficul rutier să se mai intersecteze la nivel cu Centura Capitalei.
În ziua în care oficialii din Ministerului Transporturilor au anunțat data inaugurării pasajului, Alberto Costea Infrastructură România a publicat, pe contul de YouTube, imagini actualizate cu giratoriul filmat cu drona.
Așa se vede, de sus, la început de zi:
Cu o zi înainte, Ionuț Ivașca a publicat, tot pe YouTube, imagini spectaculoase cu Pasajul Olteniței, filmat noaptea, în timpul testării sistemului de iluminat:
Pasajul Olteniței este dotat cu un sistem inteligent de iluminat, care își reglează intensitatea luminii în funcție de trafic, prin ceea ce se cheamă telegestiune. De asemenea, pe pasaj au fost montate lămpi LED cu o putere de 90 watt, în vreme ce lămpile de pe Centura Capitalei au intensitatea de 82 watt, iar cele de pe DN$ sunt de 62 watt.
Îți recomandăm să citești și: