VIDEO | Pasajul Domnești, azi și mai aproape de inaugurare, după 14 ani de agonie. Imagini noi și chin vechi de infrastructură în București

04 nov. 2022
6536 afișări
VIDEO | Pasajul Domnești, azi și mai aproape de inaugurare, după 14 ani de agonie. Imagini noi și chin vechi de infrastructură în București

Pasajul Domnești, primul din cele patru giratorii suspendate de pe Centura Capitalei care sunt acum în construcție și care va fi gata anul acesta, este tot mai aproape de momentul pe care, in diferite momente, aproape că nu-l mai credeam posibil: inaugurarea.

Noile imagini video, publicate acum câteva ore pe Youtube de Ionuț Ivașca, arată că, într-adevăr, în curând vom putea folosi Pasajul Domnești.

VIDEO | Pasajul Domnești, cu 11 zile înainte de momentul în care va fi dat în trafic

Data oficială a inaugurării Pasajului Domnești – termenul folosit formal este “darea în trafic” – este de 15 noiembrie.

Domnești – scurtă istorie a unui travaliu mult prea îndelungat

Acum, cu doar (practic) câteva  zile înainte de acest moment, Asociația Pro Infrastructura face o recapitulare e unei epopei de infrastructură care se întinde pe 14 ani din agonie:

Statul se chinuie încă din 2008 să modernizeze drumeagul de sud al Capitalei. După 4 ani de bâlbe, la începutul lui 2012 s-au semnat 3 contracte de lărgire la 4 benzi cu termen finalizare 24 de luni. Abia dacă s-a deranjat puțin iarba în teren că în toamna lui 2012 domnu’ Ponta, ăla cu marile proiecte, dacă-l mai știți, a tăiat la rectificarea bugetară 81% din banii alocați.

Apoi, amintește tot Pro Infrastructura, în vara lui 2014, CNAIR a reziliat contractele și a anunțat că va reface documentația și va scoate la licitație lucrările pe bani europeni.

Licitația a fost lansată în martie 2015 și atribuită de CNAIR abia în mai 2017, după nenumărate bâlbe și greșeli ale comisiei de evaluare a ofertelor. Câștigătorul, de tristă amintire: Straco. Conform contractului, marea girație suspendată de la Domnești ar fi trebuit să fie gata în august 2019. Dar, în decembrie 2019 (ați citit bine) se mișca doar o mică porțiune a șantierului, peisajul fiind unul dezolant, cu 2-3 muncitori meșterind obosiți la 3 pile.

Pasajul Domnești va fi dat în folosință pe 15 noiembrie. E oficial!

Tot Pro Infrastructura vorbește despre motivele acelei crize: CNAIR nu reușea să termine exproprierile și  să despăgubească oamenii, la doi ani și jumătate de la semnarea contractului. Și, pentru un chin complet, între timp Straco intră în insolvență. De aici, blocaj total:

Într-un final apoteotic, Straco își dă obștescul sfârșit și, din fericire, se evită la mustață rezilierea prin preluarea șantierului de către Tracon, subcontractor declarat al Straco. Din vara lui 2020 începe ușor-ușor să arate a șantier, nu a peisaj post-apocaliptic. Ajungem cu chiu, cu vai, în zilele noastre: noiembrie 2022, doar vreo 14 ani pentru un colac suspendat.

Pasajul Domnești, cum spuneam, este primul giratoriu suspendat care va fi gata, din cele patru care sunt acum în construcție. Celelalte sunt Berceni, Popești-Leordeni (Olteniței) și Cernica.

Îți recomandăm să citești și:

Cookies