VIDEO | Parcul Mișcă Petre este redeschis pentru bucureșteni. Copiii din Rahova se pot juca într-un spațiu mai modern, cu echipamente noi

10 iul. 2026
270 afișări
VIDEO | Parcul Mișcă Petre este redeschis pentru bucureșteni. Copiii din Rahova se pot juca într-un spațiu mai modern, cu echipamente noi
VIDEO | Parcul Mișcă Petre este redeschis pentru bucureșteni. Copiii din Rahova se pot juca într-un spațiu mai modern, cu echipamente noi | Sursă foto: Capturi de ecran/Primăria Sectorului 5 - Facebook

Cei mici au un nou parc în Sectorul 5, anume Mișcă Petre. Lucrările de aici au fost finalizate.

Cum arată noul loc de joacă

Administrația locală a transmis că este gata nou parc în Sectorul 5, anume Mișcă Petre. Acesta a fost deschis pentru ca cei mici să se joace în voie.

La începutul lunii mai, primăria ne spunea cum decurg lucrările de aici și acum ne anunță că sunt terminate. Spațiul a fost reabilitat și redeschis pentru locuitorii Sectorului 5.

Planurile au fost de modernizare a acestui spațiu, astfel încât cetățenii să beneficieze de condiții mai bune pentru relaxare și petrecerea timpului liber.

Nou mobilier urban a apărut aici

Reamenajările au fost derulate de echipele Amenajare Edilitară S5 și au inclus modernizarea aleilor, reamenajarea spațiilor verzi, refacerea gardului împrejmuitor și a suprafețelor de tartan, precum și montarea de bănci, coșuri de gunoi și echipamente de joacă noi.

Locul a fost închis mai mult timp pentru cei din zonă. Ulterior, a început reabilitatea spațiului. Lucrările din acest parc au vizat: aproximativ 200 mp de pavaj, 400 mp de tartan, refacerea a 120 m de gard și amenajarea a 100 mp de spațiu verde.

În plus, muncitorii au montat  16 bănci, 9 coșuri de gunoi și vor fi instalate echipamente de joacă noi, moderne și sigure pentru copii.

Primăria Sectorului 5 a făcut anunțul redeschiderii printr-o postare pe pagina sa de Facebook. Alături de mesaj, a fost atașat și un videoclip de acolo.

În imagini, se poate observa cum cei mici deja au intrat și se bucură de noul loc de joacă.

Totodată, cu această ocazie, administrația locală a reamintit bucureștenilor că pot vorbi cu primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone. A fost pusă la dispoziția lor o adresă de e-mail specială a lui.

Mesajele către edil pot fi cu sugestii, întrebări, păreri sau recomandări pentru Sectorul 5. Acestea se pot trimite la următoarea adresă: vorbestecuprimarul@sector5.ro.

| Sursă video: Primăria Sectorului 5 – Facebook

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies