În vară, pe 9 iulie, Compania de Drumuri (CNAIR) anunța că a lansat licitația pentru construirea unui giratoriu suspendat pe Valea Prahovei, un fel de OZN printre munți, la Predeal, la intersecția dintre DN1 spre Brașov și DN73A spre Râșnov.
Potrivit autorităților, este vorba despre un mega proiect rutier care va fluidiza traficul de la intersecția dintre DN1 și DN73A și „va crește condițiile de siguranța circulației într-un punct cheie al infrastructurii naționale”
În caietul de sarcini, durata contractului este de 66 de luni (inclusiv proiectare, execuție și perioada de garanție) iar valoarea estimată este între 142.589.942,23 lei și 155.966.903,28 lei (fără TVA).
Conform infomațiilor din SEAP, durata de execuție propriu-zisă este de 30 de luni.
Este vorba despre un pasaj suprateran, alcătuit dintr-un sens giratoriu suspendat, care va avea patru rampe de acces, dintre care două vor fi construite de o parte și de alta a actualului pasaj rutier DN1 peste calea ferată.
Giratoriul suspendat va avea o lățime constructivă de 13,5 m (cu câte două benzi de circulație de 5,5 m), o lungime totală de aproximativ 220 metri, o rază externă de 35 de metri.
Pe sub giratoriul suspendat, limita de gabarit va fi 5 metri.
Va avea o lățime constructivă de 6,3 metri și o lungime de 241 metri. Are o singură bandă de circulație, preia fluxul de vehicule care dinspre București și merge către Brașov sau Râșnov.
Va avea o lățime constructivă de 6,3 m și o lungime de 287 de metri. Are o singură bandă de circulație, se desprinde din sensul giratoriu suspendat lși se racordează la DN1. Preia fluxul de vehicule care vine dinspre Brașov sau Râșnov și se îndreaptă spre București.
Va avea o lățime constructivă de 10,8 metri și o lungime de 185 metri. Are două benzi de circulație, câte una pe fiecare sens de deplasare și preia fluxul de autovehicule care vine dinspre Râșnov și se deplasează spre București, respectiv spre Brașov. Aceasta pornește din DN73A și se racordează la sensul giratoriu suspendat.
Va avea o lățime constructivă de 6,3 metri și o lungime de 160 de metri. Are o bandă de circulație și preia fluxul de autovehicule din sensul giratoriu care se îndreaptă spre Brașov. Se desprinde din sensul giratoriu suspendat și se racordează la DN1.
Economedia scrie că, pentru proiectul de pe Valea Prahovei, Compania de Drumuri a primit oferte de la opt constructori.
Potrivit aceleiași surse, cele cei opt ofertanți sunt: