Un bărbat de 43 de ani s-a deghizat în femeie, a mers într-un magazin de haine din București și a furat un articol vestimentar. Una dintre angajate l-a văzut pe făptaș și a încercat să-l oprească. Individul a sărit la bătaie, iar în ajutorul angajatei a venit și o colegă.
Bărbatul a fugit până au ajuns polițiștii.
Poliția Capitalei anunță că bărbatul a fost identificat, reținut și urmează să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.
Incidentul a avut loc într-un magazin de haine din Sectorul 1 al Capitalei, la data de 18 noiembrie 2024.
Bărbatul deghizat în femeie părea interesat de un articol vestimentar din magazinul de haine, dar în scurt timp a încercat să fugă cu acesta. Una dintre vânzătoare l-a văzut și l-a oprit pe individ, însă acesta a devenit agresiv.
Cealaltă angajată a sărit în ajutorul colegei. Bărbatul le-a lovit pe femei și a amenințat-o pe una dintre ele. Au sunat la numărul unic pentru apeluri de urgență 112, însă individul a fugit.
Bărbatul a fost găsit de polițiștii din județul Dolj, într-o gară din Craiova. Individul a fost reținut miercuri, 5 februarie, pentru 24 de ore, iar azi, 6 februarie, este prezentat în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă.
S-a ales cu dosar penal pentru tâlhărie calificată.
În fapt, la data de 27 noiembrie 2024, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție au fost sesizați de către o femeie, în calitate de angajat al unei societăți comerciale, cu privire la faptul că, la data de 18 noiembrie 2024, o persoană ar fi sustras un articol vestimentar din incinta magazinului, din Sectorul 1, iar pentru a-și asigura scăparea ar fi agrest-o fizic și ar fi amenințat-o cu acte de violență.
În urma verificărilor efectuate a rezultat presupunerea rezonabilă că un bărbat, îmbrăcat cu articole de vestimentație femeiești, ar fi pătruns în incinta magazinului de unde ar fi sustras un articol vestimentar, iar ulterior ar fi lovit angajata societății comerciale, amenințând-o, totodată cu acte de violență.
În urma investigațiilor efectuate, a fost identificat un bărbat, în vârstă de 43 de ani, bănuit de comiterea faptei, fiind demarate verificările pentru depistarea acestuia.
Astfel, cel în cauză a fost depistat, ieri, 5 februarie, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Transporuri Feroviare Craiova și adus la sediul subunității, cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dolj, în vederea audierii.
Față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă, a transmis Poliția Capitalei.
Polițiști din cadrul Secției 1 continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.