VIDEO | O polițistă a fost agresată sexual și amenințată în Gara de Nord. Agresorul este cercetat în libertate pentru faptele sale

16 apr. 2023
3820 Afișari
VIDEO | O polițistă a fost agresată sexual și amenințată în Gara de Nord. Agresorul este cercetat în libertate pentru faptele sale
VIDEO | O polițistă a fost agresată sexual și amenințată în Gara de Nord. Agresorul este cercetat în libertate pentru faptele sale. Sursa foto: Facebook

O polițistă a fost agresată sexual pe holurile Gării de Nord din București, în văzul tuturor oamenilor de către un bărbat care a devenit apoi nervos și a început să o amenințe. În acest moment, colegii femeii din sindicatul Europol reclamă decizia procurorilor care au decis ca suspectul să fie cercetat în libertate pentru agresiune sexuală și amenințare, deși aceștia susțin că faptele bărbatului se încadrează la infracțiunea de ultraj.

În timp ce se afla pe holurile Gării de Nord din București, o polițistă din structurile Poliției judiciare ale Biroului de Poliție Transporturi Feroviare Gara de Nord a fost agresată sexual de un bărbat care tranzita gara. În momentul în care femeia i-a reclamat gestul și i-a spus că tocmai a săvârșit o infracțiune, suspectul a devenit nervos și a început să o amenințe pe polițistă.

VIDEO | O polițistă a fost agresată sexual și amenințată în Gara de Nord. Agresorul este cercetat în libertate pentru faptele sale

Întregul episod a fost relatat pe pagina de Facebook a sindicatului Europol.

  • „Colega noastră din structurile Poliției judiciare ale Biroului de Poliție Transporturi Feroviare Gara de Nord, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în ținută de serviciu, a fost pipăită de un individ care se apropiase din spate.
  • Chiar dacă s-a aflat în stare de șoc, polițista a efectuat demersurile în vederea reținerii bărbatului până la sosirea colegilor ei. Astfel, și-a declinat calitatea, prezentând legitimația de serviciu, și i-a comunicat că acțiunea sa reprezintă infracțiune.Bărbatul în cauză, după ce a auzit că este polițistă, a recurs imediat la amenințări și injurii, cerându-i să nu cheme pe nimeni la fața locului deoarece în caz contrar o va agresa.
  • Până la sosirea în sprijin a celorlate forțe de ordine publică, individul a aruncat cu un rucsac către colega noastră și în repetate rânduri s-a îndreptat amenințător către aceasta, ridicându-și mânecile bluzei cu care era îmbrăcat, cu scopul vădit de a o intimida și de a o determina să renunțe la solicitarea sprijinului din partea colegilor săi.”, se arată în postarea sindicatului Europol.

„Nu putem să nu ne întrebăm cum ar fi reacționat același procuror dacă în cauză era vorba despre o judecătoare și nu o polițistă.”

Reprezentanții sindicatului polițiștilor au condamnat faptul că bărbatul este cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunilor de agresiune sexuală și amenințare, deși aceștia susțin că faptele sale se pot încadra și la infracțiunea de ultraj.

  • Este incredibil cu câtă ușurință tratează procurorii astfel de fapte care sunt de natură a încuraja comportamentele unor indivizi cu comportamente deviante. În statul „de drepți” al anului 2023, procurorii consideră că amenințarea adresată unui polițist, în cazul prezentat, nu se află în legătură directă cu exercitarea atribuțiilor de serviciu.
  • Asta în contextul în care pentru amenințarea adresată unui judecător aflat în timpul liber, prin intermediul unei scrisori transmise prin fax, în timp record s-a dispus arestarea preventivă a autorului în vârstă de 70 ani.
  • Reprezentanții Sindicatului EUROPOL, prin avocați, vor interveni în prezenta cauză pentru schimbarea încadrării juridice a faptei. Nu putem să nu ne întrebăm cum ar fi reacționat același procuror dacă în cauză era vorba despre o judecătoare și nu o polițistă.

CITEȘTE ȘI

BREAKING | Accident mortal în București. Un pieton a fost lovit de autobuz în cartierul Titan

Minunea din Sâmbăta Mare din București. Cine sunt polițiștii care au salvat-o pe femeia care voia să se sinucidă în Lacul Morii

Prognoză meteo specială pentru București în zilele de Paște. Ultimele informații transmise de ANM

Cookies