O mașină a ajuns, zilele trecute, într-o fântână de la Unirii, o fântână în care aterizează destul de des șoferii care pierd controlul volanului, de regulă, din cauza vitezei. Internauții au făcut haz de necaz de situație: „a crezut că e spălătorie”.
În mediul online a apărut un clip video cu o mașină ce a plonjat, fără să se răstoarne, într-o fântână de la Unirii. Autoturismul pare că se pregătește de spectacolul „Simfonia Apei”, ediția a V-a, ce începe de vineri, 17 mai.
Clipul video a fost încărcat pe grupul de Facebook „Ai parcat ca un bou Bucuresti”:
Unul dintre internauți a spus că fata care conducea mașina a pierdut controlul volanului, iar un alt bărbat a confirmat că fata era din București.
Majoritatea celor care au comentat la postare au preferat să facă haz de necaz de situație și să spună că s-a deschis sezonul de spălat mașina în „cea mai scumpă spălătorie din Europa”:
Începând de vineri, 17 mai, bucureștenii trebuie să știe că reîncep spectacolele de apă, muzică și lumini „Simfonia Apei” de la Fântânile Urbane din centrul orașului.
Fiecare show va avea o durată de aproximativ 45 de minute, iar spectatorii nu au nevoie de bilet, intrarea fiind liberă.
Programul „Simfonia Apei” 2024 este următorul:
În 2018, Fântânile Urbane din Piața Unirii au fost modernizate și redeschise, printr-un proces de reabilitare coordonat de Apa Nova, cu sprijinul Primăriei Capitalei.
În zilele și în intervalul orar în care au loc spectacolele de aici, șoferii trebuie să știe că traficul rutier va fi restricționat pe Bulevardul Unirii, pe porțiunea de drum cuprinsă între Bulevardul Dimitrie Cantemir și Splaiul Independenței (zona fântâni).