Articol susținut de The Vets.
Astăzi, în timp ce mă grăbeam să prind metroul, nu am putut să nu observ o familie de rățuște vesele plimbându-se pe Dâmbovița. Era o mămică alături de boboceii ei, care abia se observau din cauza crengilor și frunzelor de copaci căzute în râu.
Aceștia încercau să ocolească „obstacolele” și învățau să înoate. Mămica-rață stătea lângă ei și mergea încet, fiind foarte atentă la fiecare bobocel în parte. La un moment dat, a încercat să dea la o parte cu ciocul crengile și frunzele de pe râu, pentru a le face bobocilor loc să treacă. Era foarte grijulie și simpatică.
M-am oprit câteva secunde pentru a filma plimbarea rățuștelor pentru că erau mult prea adorabile. A fost prima dată când am văzut boboci de rață și m-a încântat mult această experiență.
O gașcă de rățuște simpatice a fost surprinsă în momentul în care mergea pe malul laculului din Parcul Carol I din București. Acestea abia ieșiseră din apă și se plimbau nestingherite pe lângă apă.
Gașca de rățuște mergea în șir indian, una în spatele celeilalte, lăsând urme de piciorușe pe jos. Părea că rațele erau așezate de la cea mai mare la cea mai mică, probabil cea din față fiind rața șefă.
Această plimbare a rățuștelor a atras privirile trecătorilor, care le-au fotografiat. Aceștia s-au bucurat de peisajul sublim al lacului din Parcul Carol I și de toate animăluțele care se plimbă acolo.
Te-ar putea interesa și: