Cu câteva zile în urmă, un incendiu ce a izbucnit în Sectorul 5 al Capitalei a pus în pericol viața unei femei de 70 de ani care se deplasa cu dificultate. Din fericire, aceasta a fost scoasă din apartament de agenții de poliție, fiind astfel salvată.
Incendiul a avut loc în data de 26 februarie 2024, în jurul orei 04:00. Polițiștii de la Secția 19 au fost anunțați, printr-un apel la 112, în legătură cu un foc ce ardea mocnit într-un apartament din Sectorul 5. De asemenea, agenții au fost anunțați și că în imobil era blocată o femeie de 70 de ani.
Deoarece aceasta se deplasa foarte greu, nu putea să iasă în siguranță din casă.
Agenții de poliție s-au deplasat imediat la locul indicat și au acționat pentru salvarea doamnei. Iată informațiile transmise de DGPMB:
S-a procedat de urgență la forțarea ușii de acces în imobil, moment în care polițiștii au constatat că persoana în cauză era căzută în imediata apropiere, blocând deschiderea ușii.
Imediat, cei doi polițiști au pătruns în locuință, reușind să deblocheze accesul și să scoată victima în siguranță, din imobilul plin de fum. Ulterior, au transportat-o pe femeie la un etaj inferior.
De lângă agenții de poliție, la fața locului s-au prezentat și echipaje IGSU. Aceștia au pătruns în locuința femeii de 70 de ani și au lichidat incendiul. Pompierii au informat că, cel mai probabil, focul a izbucnit din cauza unui scurt-circuit.
De asemenea, femeii i-au fost îngrijiri medicale de către echipajele de prim-ajutor ce s-au deplasat la locul incidentului. Ulterior, aceasta a fost transportată la spital.
DGPMB a transmis:
Nu au fost înregistrate alte persoane care să fi suferit vătămări corporale, iar incendiul nu s-a extins la alte imobile.
Cercetările în această cauză sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 19 Poliție, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă și vătămare corporală din culpă, urmând a fi sesizată unitatea de Parchet competentă.