Secretarul de stat al Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu, a făcut o nouă vizită pe șantierul de la Lotul 1 al Autostrăzii Bucureștiului A0. Autoritățile mențin presiunea pe constructor pentru a termina segmentul de drum până la finalul anului.
În această perioadă, sunt nopți albe pe antierul de la Lotul 1 al Autostrăzii Bucureștiului A0. Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat al Transporturilor, a mers într-o vizită-presiune aici.
Demnitarul a publicat noi imagini de la lucrări pe pagina sa de Facebook. El a spus că aici, zilele astea, se oprește circulația feroviară timp de câteva ore. Măsurile sunt necesare montarea grinzilor la pasajul de 733 metri care supratraversează linia feroviară București – Pitești și DN7.
Constructorii de aici folosesc o macara de mare tonaj și se montează câte 3 grinzi in fiecare noapte între orele 12.00 și 3.00 dimineața, pe deschiderea peste CF.
Menținem presiunea și sprijinul pe și pentru constructor, în așa fel încât, acest lot, se se dea în trafic până la sfârșitul acestui an, a adăugat Scrioșteanu.
Lotul 1 A0 Nord are o lungime de 17,5 km, fiind între A1 și DN1, de la Dragomirești la Corbeanca. Lucrările se desfășoară pe teritoriul județului Ilfov, pe raza unităților administrativ teritoriale Dragomirești-Vale, Buftea, Mogoșoaia, Corbeanca și pe teritoriul județului Giurgiu, pe raza localităților Joița și Săbăreni.
Acest segment al Autostrăzii Bucureștiului construit de asocierea de constructori Retter-Pizzarotti.
În cursul zilei de ieri, șeful CNAIR, Cristian Pistol, a anunțat că studiul de fezabilitate pentru amenajarea unui nou sens giratoriu este avizat. Acesta va fi în zona localității Bâcu, pe DJ601A.
Directorul a precizat că nou sens giratoriu va face legătura dintre Autostrada de Centură a Capitalei (A0) și DJ601A, respectiv dinspre DJ601A către A1. Documentația necesară a fpct făcută de personalul propriu al CNAIR și CESTRIN, pentru a urgenta finalizarea documentației necesare aprobării indicatorilor tehnico-economici.
Urmează ca autoritățile să aprobe și indicatorii tehnico economici. După aceaastă etapă, se va lansa licitația pentru proiectare și execuția lucrărilor.