VIDEO | Noile garduri ale lui Negoiță, dezbatere nesfârșită printre bucureșteni din S3. „Față de cele vechi, sunt prea înalte… PS3 face lucrări aberante!”

02 sept. 2025
11121 afișări
VIDEO | Noile garduri ale lui Negoiță, dezbatere nesfârșită printre bucureșteni din S3.
VIDEO | Noile garduri ale lui Negoiță, dezbatere nesfârșită printre bucureșteni din S3. "Față de cele vechi, sunt prea înalte... PS3 face lucrări aberante!” | Sursa foto: Captură video Cetățean Sector 3/A. N. - Facebook

După ce o lungă perioadă de vreme în tot Sectorul 3 s-au înlocuit pavele, acum a venit rândul gardurilor care împrejmuiesc curțile blocurilor. O bucureșteancă consideră că aceste lucrări sunt aberante, întrucât gardurile vechi nu aveau nicio problemă, iar acum sunt înlocuite cu unele mai înalte și care ies mai mult în evidență.

Nemulțumirile față de noile garduri din Sectorul 3 continuă

În Sectorul 3, gardurile bordurate care împrejmuiesc curțile de bloc sunt înlocuite. Muncitorii le scot cu clești pentru a face loc noilor investiții făcute de Primăria Sectorului 3.

O bucureșteancă spune, în mediul online, că aceste lucrări sunt aberante. Vechile garduri nu aveau nicio problemă. Femeia se arată nemulțumită de noile garduri, care sunt mai înalte și mai evidente.

Bună ziua, mai jos am atașat câteva fotografii și filmulețe cu ce acțiuni aberante fac angajați ai primăriei sector 3: se scot gardurile de plasă bordurată din jurul grădinilor blocurilor, garduri care nu aveau nici o problemă, pt a le înlocui cu alte garduri metalice mult mai evidente și chiar ceva mai înalte.

Autoarea postării nu înțelege cum este justificată această acțiune, care presupune costuri din bani publici.

Cheltuială cu echipele care scot gardul, cheltuială cu echipele ce vor monta noile garduri, plus noile garduri!!!!

Sursa video: Cetățean Sector 3 – Facebook

Sursa video: Cetățean Sector 3 – Facebook

O altă persoană menționează că multe garduri vii au fost desființate pentru a face loc noilor garduri. „Ne întrebăm de ce nu mai vedem vrăbiuțe și florile din grădini care au fost scoase pentru noul gard”.

Și calitatea lor este îndoielnică. Într-o postare făcută pe Reddit în iunie 2024, un bucureștean a povestit că la doar două săptămâni de la montare, gardul nou s-a rupt din balamale.

Autorul postării a explicat și care a fost motivul. Poarta înțepenise în urmă cu câteva zile din cauza dilatării de la căldură. Apoi, deoarece nu se mai închidea, un vecin ar fi lovit poarta cu piciorul, iar peste două zile poarta „a căzut cu totul din balamale.

Șutul a fost dat de un vecin după ce poarta se înțepenise din cauza dilatării de la căldură. După nu se mai închidea. Peste 2 zile a căzut cu totul din balamale.

Cât costă noile garduri din Sectorul 3

Noile garduri care sunt montate în Sectorul 3 costă 25 de milioane de lei, proiectul fiind implementat de compania municipală Algorithm Construcții S3, potrivit HotNews.

Consilierii locali au votat în februarie 2024 un proiect de hotărâre în acest sens. Este vorba despre un acord-cadru pe 18 luni, iar societatea va executa la comanda Primăriei „lucrări de împrejmuire cu gard metalic galvanizat tratat anticoroziv prin zincare” și să demonteze vechile garduri.

Proiectul a mai fost până acum de două ori pe ordinea de zi a Consiliului Local, dar a fost respins. Consilierii USR s-au opus proiectului.

Achiziția gardurilor este făcută pentru îmbunătățirea serviciilor publice, se arată în referatul de aprobare semnat de primarul Robert Negoiță.

„În vederea îmbunătățirii calității și eficientizării serviciilor publice furnizate de către administrația publică locală la nivelul Sectorului 3 al Municipiului București, în ceea ce privește asigurarea materialelor de reparație străzi de pe raza Sectorului 3 a Municipiului București a reieșit nevoia de demarare a unei a proceduri de achiziție în vederea atribuirii unui Acord-cadru pe 18 luni care să integreze componenta de lucrări de montare și demontare gard galvanizat tratat anticoroziv prin zincare la cald (h=1.2 m sau 1.8 m, în funcție de necesitățile din teren).

În urma evaluărilor efectuate de Direcția Administrarea Domeniului Public și luând în considerare necesitățile aferente unei perioade de doi ani, Direcția Administrarea Domeniului Public a elaborat o listă maximală de astfel de lucrări care să acopere toate nevoile specifice”, se arată în referatul de aprobare.

Sursa foto: HotNews

Primăria Sectorului 3 a atribuit acordul-cadru, în doar câteva zile, companiei Algorithm Construcții S3.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies