20 de mii de oameni sunt așteptați azi, în Piața Constituției din București, unde azi-noapte a fost montată Masa care Unește – cea mai mare masă din lume, care e construită din materiale reciclabile și se întinde pe o lungime de 5 kilometri.
Organizatorii, care vor să doboare recordul mondial și să intre în Guiness Book, au ca scop principal strângerea de fonduri pentru renovarea unei secții de psihiatrie pediatrică la Spitalul „Dr. Alexandru Obregia”, în cadrul inițiativei „Spitale Publice din Bani Privați”.
Montarea acestei mese de dimensiuni gigantice a presupus un impresionant efort de logistică și coordonare.
Masa gigantică are o lungime de 5 kilometri și jumătate și se întinde în Piața Constituției și pe Bulevardul Unirii. și poate găzdui 20.000 de „meseni”
Este construită integral din materiale reciclabile, respectând standarde stricte de sustenabilitate impuse pentru validarea în Cartea Recordurilor.
Această ediție de la București dublează, practic, performanța din septembrie 2025 de la Alba Iulia, unde masa a avut 2,7 km și 10.000 de locuri.
Montajul unei asemenea structuri pe o distanță de peste 5 kilometri în mijlocul orașului implică o coordonare logistică uriașă de echipe, module prefabricate reciclabile și fluxuri de siguranță.








După ore de efort, masa a prins formă.
Proiectul a fost inițiat de Alexa Vîlcan, fondatoarea organizației Bloom The World. Ideea de bază era simplă: aceea de a readuce „tihna și starea de bine” în jurul mesei și de a transforma comunitatea într-o forță capabilă să facă bine. „O leapșă de bine”.
Acum, la București, proiectul ajunge la a a doua ediție majoră.
Prima Masă care Unește a fost anul trecut, la jumătatea lui septembrie, la Alba Iulia, în Șanțurile Cetății Alba Carolina, unde s-a stabilit primul record mondial Guinness pentru cea mai lungă masă din materiale reciclabile. A avut 2,7 km și a adus laolaltă 10.000 de oameni.
La București sunt așteptați de două ori mai mulți.
venimentul vine și cu restricții de circulație, iar zona principală afectată: eBulevardul Unirii, pe segmentul cuprins între Piața Constituției și Piața Unirii și, perimetral, în Piața Constituției.
Aici, traficul este închis începând de aseară, de la ora ora 22:00, până mâine, 13 septembrie, la ora 14:00.
De asemenea, liniile STB care tranzitează zona – autobuzele 385 și linia de noapte N101- au trasee deviate temporar.
Rute alternative recomandate de Brigada Rutieră: