Primarul Capitalei, Nicușor Dan, s-a dus în centrul Capitalei pentru a anunța că zeci de copaci se vor planta pe Bulevardul Magheru, Splaiul Independenței și Bulevardul Regina Elisabeta.
Nicușor Dan a spus, în cadrul conferinței de presă, că Administrația Spitalelor a tăiat mai mulți copaci uscați din curțile unităților medicale, iar acum Primăria Capitalei plantează 280 de arbori pe care ASSMB i-a plătit.
Este vorba de 280 de copaci pe care o să-i plantăm aici pe bulevard și de asemenea pe Splaiul Dâmboviței. Cele mai multe bulevarde sunt în administrarea primărilor de sector. Noi avem axa Nord-Sud și Splaiul Dâmboviței, Bulevardul Regina Elisabeta.
Sunt niște copaci pe care, după cum știți, e un mecanism prin care cine defrișează trebuie să planteze în compensare. De data asta este vorba de niște copaci care au fost tăiați de către Administrația Spitalelor din curțile spitalelor. Erau copaci uscați. Administrația Spitalelor, conform hotărării de consiliu, a plătit cei 280 de copaci pe care noi îi plantăm azi pe locațiile din Magheru, deci de pe axa Nord – Sud și ulterior pe locațiile libere pe Splaiul Dâmboviței.
Primarul general al Capitalei a fost întrebat dacă este normal să fie plantați copacii iarna, iar acesta a răspuns că sunt îndeplinite condițiile pentru acest lucru:
Există o singură condiție, să fie în repaus vegetativ, adică începând cu noiembrie, până în februarie și solul să nu fie înghețat. Condițiile sunt îndeplinite, putem să plantăm.
Nicușor Dan a mai spus că vor fi plantate mai multe specii de copaci care rezistă la poluarea din București.
Sunt mai multe specii de copaci. Specialiștii ne recomandă să nu existe o specie predominantă în oraș, adică să nu existe o specie care să aibă mai mult de 15% de copaci. Și sunt arbori care rezistă la clima din București și sunt adaptați la poluarea din București, sunt adaptați pentru plantații de aliniament. (…)
Pe plantațiile de aliniament au fost arbori care de-a lungul timpului s-au uscat, sunt alveole goale, acolo îi plantăm.
Primarul general a luat lopata în mână și a ajutat la plantarea primului copac din cei 280.
Te-ar mai putea interesa și: