Accidentul din Popești Leordeni, soldat cu o femeie de 56 de ani decedată, o altă femeie de 51 ani rănită și cinci mașini lovite a fost surprins de camerele de filmat ale unei case din apropiere. Șoferul, un bărbat de 59 de ani, se afla sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive.
Un bărbat care s-a urcat la volan băut și drogat a lovit cu mașina două femei și cinci autoturisme în Popești Leordeni, iar întregul accident a fost surprins de camerele de luat vederi din curtea unei case de pe strada unde a avut loc impactul. Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Ilfov a transmis că accidentul s-a soldat inițial cu două persoane rănite, respectiv două femei de 51 și 56 de ani, care au fost transportate de urgență la spital. Din nefericire, femeia în vârstă de 56 de ani, care își serba ziua de naștere, a decedat.
Șoferul care a provocat accidentul este un bărbat de 59 de ani, care a fost testat cu aparatul etilotest și care a fost depistat cu valoarea de 1,12 mg/litru alcool pur în aerul expirat. De asemenea, testarea cu aparatul drug test a scos la iveală faptul că acesta consumase substanțe psihoactive.
Magistraţii Judecătoriei Cornetu au emis, duminică după amiază, mandat de arestare preventivă pe numele şoferului.
În faţa instanţei de judecată apărătorul acestuia a formulat cerere de aplicare a măsurii preventive a arestului la domiciliu, însă completul de judecată a respins solicitarea, ca fiind neîntemeiată, se arată în încheierea de şedinţă publicată pe portalul instanţelor de judecată.
MAI JOS PUTEȚI VEDEA IMAGINILE DIN MOMENTUL ACCIDENTULUI VIOLENT DIN POPEȘTI LEORDENI. IMAGINI CU PUTERNIC IMPACT EMOȚIONAL
CITEȘTE ȘI