Cătălin Măruță nu va mai prezenta emisiunea La Măruță. Pro TV a anunțat că formatil se va încheia începând cu data de 6 februarie.
Emisiunea se va încheia după 18 ani de difuzare.
Pro TV a luat decizia de a încheia difuzarea emisiunii La Măruță. A spus că decizia face dintr-un proces mai amplu de adaptare a strategiei de conținut, menit să răspundă atât publicului de televiziune liniară, cât și consumatorilor digitali, în contextul unei piețe media aflate într-o continuă evoluție, s-a explicat în anunțul oficial.
Au fost 18 ani în care La Măruță a fost mai mult decât o emisiune și a devenit o parte importantă din viața mea și, sunt convins, și din viețile multor telespectatori. Am crescut împreună, am râs, am sărbătorit, am învățat și am descoperit poveștile extraordinare ale invitaților noștri. Pentru mine, acesta a fost un capitol minunat, care va păstra mereu un loc special în sufletul meu. Acum sunt curios și privesc cu entuziasm perioada care urmează, urmând să îmi dedic timpul mai multor proiecte din zona online și noi formate pe care îmi doream să le dezvolt. Sunt profund recunoscător echipei și publicului care mi-au fost alături în fiecare zi a acestei călătorii și le mulțumesc pentru fiecare moment pe care l-au împărtășit cu mine, a declarat Cătălin Măruță.
CEO Pro TV a transmis și el un mesaj. A spus că a fost un format unic pe piața de televiziune din România și o parte importantă din istoria Pro TV.
La Măruța a fost un format unic pe piața de televiziune din România și o parte importantă din istoria PRO TV.
Suntem recunoscători echipei și lui Cătălin Măruță pentru contribuția lor remarcabilă.
Această schimbare nu este o separare, ci urmează o evoluție naturală, parte a unei transformări mai ample de conținut pe care o vom implementa în perioada următoare, a declarat Aleksandras Cesnavicius.
Înainte de anunțul oficial, Cătălin Măruță s-a filmat mergând prin pădure alături de alți doi prieteni. A subliniat că i-a înghețat barba, afară fiind – 8 grade Celsius.
Sursa video: Cătălin Măruță / Instagram