În urmă cu două luni, Romsilva a reziliat contractul cu Federația Greenfield, prin care a permis circulația auto pe un drum forestier din Pădurea Băneasa. Preavizul de 60 de zile în care cei de la Greenfield trebuiau să demonteze barierele a expirat, însă nu pare să se fi schimbat ceva. Oamenii pătrund în continuare cu mașinile prin inima pădurii. Ba mai mult decât atât, nici nu pare că urmează să se schimbe ceva în viitorul apropiat. Și asta pentru că reprezentanții Federației spun că nu vor lua vreo măsură până ce nu vor avea o decizie definitivă obținută în instanță în acest caz.
Răspunsul Federației Greenfield a fost că vor continua să treacă cu mașinile prin pădure și că nu vor demonta barierele, ba chiar amenință cu procese pe oricine se atinge de dreptul lor la trafic auto prin pădure (deși au deja acces prin Centură), au scris cei de la Asociația Parcul Natural București.
Aceștia au publicat pe Facebook un videoclip surprins de o familie care se plimba prin Pădurea Băneasa.
Pădurea Băneasa este cea mai întinsă zonă de natură sălbatică din București. Activiștii de mediu cer ca această zonă să fie redată oamenilor, iar mașinile să nu mai aibă voie să circule pe drumul forestier. Cei de la Asociația Parcul Natural București cer Romsilva să respecte Codul Silvic și datoria de a proteja pădurea.
Reprezentanții Romsilva spun că vor monta propriile bariere care să oprească accesul auto pe drumul din pădure.
În urma dispoziției directorului general, Direcția Silvică Ilfov s-a angajat că va achiziționa dispozitivele prevăzute de normele tehnice pentru închiderea drumului forestier D66-FE002, acestea urmând a fi montate până în 12 iunie, se arată pe pagina oficială a Romsilva.
În urmă cu câteva luni, în spațiul public a apărut o filmare în care reprezentanții Federației Greenfield au amenințat un activist de mediu care filma pe drumul forestier din Pădurea Băneasa. „Zi merci că nu te calc în picioare”, spunea reprezentantul Greenfield pe atunci. Videoclipul îl puteți urmări AICI.
Cetățenii care vor să se implice pentru a salva Pădurea Băneasa de la distrugere sunt invitați să semneze o petiție online, AICI. „Pădurea Băneasa este cea mai întinsă zonă de natură primară din București, una dintre ultimele rămășițe ale Codrilor Vlăsiei, parte a Centurii Verzi a Capitalei. Sute de specii de animale, păsări, amfibieni și insecte își au casă aici, dintre care 46 sunt protejate sau amenințate cu dispariția. Ciocănitoarea neagră, ciuful de pădure, șarpele de alun, tritonul cu creastă, fluturele zebră, liliacul de amurg, bursucul, veverița și căprioara se refugiază sub coroanele stejarilor înalți”, se arată în textul petiției.
Te-ar mai putea interesa și: