De joi, 6 iulie 2023, vor fi funcționale două mașini care verifică automat dacă șoferii au plătit parcarea pe locurile deținute de Primăria Capitalei din zona centrală, adică cele marcate cu albastru, au anunțat primarul general, Nicușor Dan, și viceprimarul Stelian Bujduveanu. Aceștia au explicat și cum funcționează noile mașini.
Cele două mașini, care de joi verifică plata parcărilor pe locurile albastre din zona centrală a Capitalei, sunt dotate cu camere, acestea fiind conectate la un soft. Astfel, aici apare dacă șoferii au plătit sau nu parcarea. În cazul în care numărul de înmatriculare nu apare în sistem, se aplică pe loc o sancțiune de 200 de lei. Amenda va fi pusă în parbriz, dar va fi trimisă și acasă.
Înainte de această măsură, amenzile erau date de angajații Companiei Parking care făceau verificări în parcări, prin intermediul unor scannere. Prin această metodă, eficiența era redusă, a transmis HotNews.ro.
Nicușor Dan a oferit detalii despre numărul de locuri de parcare care există în București:
Aici avem primele două mașini din cele 18 pe care le va avea Compania de Parking pentru verificarea plăților și siguranța mașinilor care sunt lăsate în parcările municipalității. În momentul acesta am depășit 30.000 de locuri de parcare pentru care s-au făcut studiile și există aviz, iar în teren sunt trasate 20.000. Noi, pentru întreaga zonă centrală și de nord trebuie să ajungem la 80.000 de locuri de parcare cu plată până în primăvara viitoare. Nu facem asta ca să luăm bani ci ca să regularizăm traficul din București.
Viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu, a explicat cum funcționează noul sistem de verificare:
Ne uităm la primele mașini care vin să digitalizeze serviciul de parcare, anul trecut când am început reforma nu exista nicio digitalizare, era doar haos. Începând de anul trecut, din august am făcut progrese mari. Ce urmează să vedeți în perioada următoare este o nouă etapă de digitalizare: cele 300 de parcometre pentru plata parcării, bariere în parcările care pot fi închise.
Bujduveanu a transmis că noile mașini scanează numerele de înmatriculare în timp ce circulă:
Aceste mașini sunt legate în softul central pe care îl are Compania de Parking. Dacă ați plătit parcarea, numărul d-voastră intră automat în baza de date și aceste mașini scanează în timp ce circulă prin parcările publice numerele de înmatriculare și văd dacă pentru acel număr de înmatriculare a fost plătită parcarea. Dacă aveți mașini hibride, acestea sunt deja înrolate în sistemul nostru de parking și automat sunt exceptatate de la plată. Șoferii pot fi amendați în fiecare zi dacă nu au plătit parcarea și lasă mașina mai multe zile în parcările publice.
În ultimele două luni, cele două mașini au circulat de probă pe străzile din București. De astăzi sunt complet funcționale, a explicat Bujduveanu.
Cele 18 mașini au costat aproximativ 2 milioane de euro. Celelalte 16 mașini care nu au fost puse în circulație vor funcționa odată ce vor fi montate camere pe acestea.
Viceprimarul a mai transmis că urmează să vină și cele 300 de parcometre.
Pentru că verificarea se face automat, șoferii sunt sfătuiți să plătească parcarea înainte. Ar putea să se confrunte cu situația în care, dacă plătesc după 5 minute, și între timp trece radarul prin acea zonă, vor primi automat amendă.
Iată explicația lui Bujduveanu:
Conform HCGMB 705/22.12.2023, „Tarifele pentru utilizarea locurilor de parcare se achita anticipat”. Actul normativ nu prevede un timp rezervat pentru plata serviciului, dat fiind faptul că monitorizarea și determinarea momentului intrării în parcare a fiecărui autovehicul este imposibil de realizat în condiții de rentabilitate economică.
Sancțiunile de 200 de lei pentru neplata parcării se dau încă din 2022, însă până acum constatarea era făcută de angajații Companiei municipale de Parking. Aceasta gestionează parcările PMB. Angajații se plimbau cu un aparat de scanare a plăcuțelor în parcări și verificau în baza de date dacă șoferii au efectuat plata sau nu.
În urmă cu două săptămâni, Bujduveanu a explicat următoarele pentru HotNews.ro:
În prezent, verificarea plății serviciului de parcare se face prin intermediul inspectorilor de parcare care scanează numărul de înmatriculare al autovehiculului cu ajutorul dispozitivelor din dotare. După scanare se face interogare în baza de date și se obține starea plății serviciului de parcare: plătit/neplătit.
În cazul în care serviciul nu este achitat, se emite notă de constatare care se plasează pe parbrizul autovehiculului, în dreptul șoferului.
În plus față de această modalitate de verificare, care se va aplică în continuare, se va adaugă modalitatea de verificare a plății serviciului de parcare prin intermediul camerelor LPR montate pe autovehicule. Principiul este similar, însă la productivitate mult mai mare.
Te-ar mai putea interesa și: