VIDEO | Mai mulți bucureșteni și-au făcut parcare privată în centrul Capitalei, pe domeniul public. Și-au instalat și barieră pe o stradă din Sectorul 1. Clotilde Armand: Sfidare!

29 mai 2023
20902 Afișari
VIDEO | Mai mulți bucureșteni și-au făcut parcare privată în centrul Capitalei, pe domeniul public. Și-au instalat și barieră pe o stradă din Sectorul 1. Clotilde Armand: Sfidare!
| Sursă foto: Captură Facebook- Clotilde Armand

În Sectorul 1 al Capitalei, mai mulți bucureșteni au decis să închidă o strada cu o barieră ilegală instalată pe domeniul public. Clotilde Armand a anunțat, printr-un mesaj transmis pe pagina sa de Facebook, că respectiva construcție ilegală se află în atenția Poliție Locale și că a cerut desființarea acesteia.

„Așa arată sfidare a bunului simț”

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a informat că mai mulți cetățeni au decis să închidă accesul pe o stradă din centrul Capitalei prin instalarea unei bariere ilegale.

Situația a fost întâlnită pe o strada din zona Romană, o zonă intens circulată și importantă a orașului.

Bucureștenii și-au creat astfel o parcare privată, în care accesul este permis doar celor ce locuiesc pe strada respectivă.

Este de neînchipuit cum cineva își permite să închidă o stradă în centrul Capitalei. (…) Au construit o barieră automată ilegală, pe care au montat un girofar, și și-au făcut propriul mini- cartier, în disprețul legii. Așa arată sfidare a bunului simț și ocuparea ilegală a domeniului public, a declarat Clotilde Armand.

Pe poarta de acces a fost amplasat și un semn cu următorul mesaj destinat șoferilor: „Nu blocați intrarea! Acces auto.

Bariera ilegală din Sectorul 1 va fi desființată

Astfel de modificări aduse domeniului public sunt interzise de lege. Clotilde Armand a anunțat că situația a fost adusă în atenția Poliției Locale Sector 1.

Fosta administrație a tolerat această situație timp de mai mulți ani. Am cerut Poliției Locale să se deplaseze la fața locului să ia măsuri. (…) Trebuie să înțelegem cu toții că suntem egali în fața legii și că în Sectorul 1 nimeni nu mai poate lua domeniul public în proprietate pe persoană fizică, indiferent de numele sau calitatea sa, transmite Primarul S1.

Agenții din cadrul Poliției Locale Sector 1 vor lua măsuri urgente pentru desființarea barierei amplasate în mod ilegal, după cum a anunțat Clotilde Armand în mesajul transmis pe rețeaua de socializare.

Cookies