Atmosfera de Crăciun a sosit și în Sectorul 6, la West Side Christmas Market, iar unul dintre punctele instagramabile de la Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei este Podul de Aur.
Podul din parc a fost decorat festiv într-un mare fel, iar bucureștenii deja sunt impresionați, după ce au văzut imaginile în mediul online.
Podul din Parcul Drumul Taberei este decorat festiv, cu mulți brazi, luminițe, clopoței și fundițe, iar culoarea care predomină este auriul.
Astfel, podul a primit numele, în acest sezon de West Side Christmas Market, de Podul de Aur. Decorul este realizat de Nicu Bocancea, florist internațional, alături de echipa sa de la Florăria Iris.
Nicu a anunțat, încă de vineri seară, 28 noiembrie, de când s-a deschis târgul de Crăciun din Sectorul 6, că magia a sosit în Drumul Taberei:
The GOLDEN BRIDGE 💫💫
Magia a sosit oficial la West Side Christmas Market! ✨
Noi am dat doar un mic strop de vibe în povestea de anul acesta, în stilul nostru, a spus Nicu Bocancea pe Facebook.
Internauții au fost impresionați de decorul de poveste și au lăsat o mulțime de comentarii:
Imagini cu Podul de Aur, mai jos, publicate sâmbătă, 29 noiembrie 2025:
Sursa video: Florăria Iris/Facebook
Târgul de Crăciun din Sectorul 6 este deschis până pe 27 decembrie 2025. Intrarea este liberă. Vizitatorii găsesc aici atracții spectaculoase, mâncare cu aromă de sărbătoare, concerte și experiențe festive pentru toate vârstele.