VIDEO | Lotul 3 Sud al A0 – Autostrada Bucureștiului chiar ar putea fi deschis până la sfârșitul anului. CNAIR: Aktor a crescut ritmul, lucrările au ajuns la 75%

29 aug. 2024
7867 afișări
VIDEO | Lotul 3 Sud al A0 - Autostrada Bucureștiului chiar ar putea fi deschis până la sfârșitul anului. CNAIR: Aktor a crescut ritmul, lucrările au ajuns la 75%
VIDEO | Lotul 3 Sud al A0 - Autostrada Bucureștiului chiar ar putea fi deschis până la sfârșitul anului. CNAIR: Aktor a crescut ritmul, lucrările au ajuns la 75%. Sursa foto: CNAIR/Facebook

După multe amânări, Lotul 3 Sud al A0 – Autostrada Bucureștiului are șanse foarte mari să fie deschis până la sfârșitul anului 2024. CNAIR anunță că antreprenorul Aktor a crescut mobilizarea și ritmul, iar lucrările au ajuns la stadiul de 75%.

După ce s-a deschis și ultimul tronson din Lotul 1 Sud, între DN4 și A2, cel care include și nodul rutier A0-A2 (șoferii din sudul Capitalei pot ajunge la mare direct pe autostradă), finalizarea și inaugurarea Lotului 3 Sud a devenit și mai importantă.

Vești de pe A0 – Autostrada Bucureștiului: Lotul 3 Sud chiar ar putea fi deschis până la finalul anului

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) are noi informații despre stadiul lucrărilor de la șantierul Lotului 3 Sud al Autostrăzii Bucureștiului.

Antreprenorul elen a crescut mobilizarea și ritmul lucrărilor în șantier în ultima perioadă de timp, dar termenul de finalizare al lucrărilor a fost amânat de către constructor de trei ori doar anul acesta, spune CNAIR într-o postare pe pagina de Facebook.

Ultimul termen asumat pentru deschiderea traficului pe cei 17,97 km ai Lotului 3 Sud este finalul acestui an.

În prezent, constructorul a ajuns la un stadiu fizic al lucrărilor de aproximativ 75%. În șantier sunt mobilizați peste 500 de muncitori și 275 de utilaje care realizează lucrări la:

  • terasamente și scurgerea apelor pluviale,
  • consolidări autostradă,
  • suprastructură drum,
  • poduri și pasaje,
  • relocări de utilități.

Se lucrează la pasajele DC 158 și DC 125, însă încă mai trebuie relocate rețele electrice de înaltă tensiune (Transelectrica), rețele de distribuție gaze și conducta de apă și canalizare de la Clinceni.

Finalizarea acestui lot este și mai importantă, odată cu deschiderea lotului 1 în totalitate, întrucât face conexiunea la nivel de autostradă între A1 (Pitești – București) – A0 – A2, București-Constanța (aproximativ 356 km), explică reprezentanții CNAIR.

Despre contract

Lotul 3 Sud al A0 face legătura între Bragadiru și Joița și are o lungime de 17,965 kilometri.

  • Antreprenor: Asocierea Aktor Technical Societe Anonyme (Aktor SA) – SC Euro Construct Trading 98 SRL;
  • Durata contractului: 42 de luni (12 luni pentru proiectare, 30 de luni pentru execuție);
  • Valoarea contractului: 853,42 milioane de lei, fără TVA;
  • Sursa de finanțare: Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) + Programul Transport (PT);
  • Stadiul actual al lucrărilor: 75%;
  • Ordinul pentru începerea lucrărilor: 25.10.2021;
  • Termenul de deschidere asumat de antreprenor: 2024.

VIDEO

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies