Într-o a doua încercare de a intra în cursa pentru Palatul Cotroceni, Diana Șoșoacă și-a pus azi mănuși de box și și-a depus candidatura Președinție.
Șefa partidului SOS s-a dus în Centrul Vechi din București, acolo unde este sediul Biroului Electoral Central (BEC),
În fața sediului BEC, acolo unde o așteptau mai muți susținători, Șoșoacă a fluturat mâinile cu mănuși de box și a anunțat că a venit la lupta cu sistemul.
După cum vedeți am venit pregătită să mă mai lupt o dată cu sistemul. Sistemul nu este pregătit pentru oameni ca noi. Sistemul nu este pregătit pentru oameni care nu cedează. Sistemul nu este pregătit pentru oameni care nu se vând. Sistemul nu este pregătit pentru profesioniști. Sistemul nu este pregătit pentru cei care știu carte, care știu drept. Sistemul nu este obișnuit cu eroi. Sistemul nu este obișnuit să se lupte împotriva lui până la capăt”.
Diana Șoșoacă a mai spus că a fost dat „un ordin să fie respinsă”:
Nu se poate judeca şi respinge un om de două ori pentru aceleaşi fapte. Am dreptul să mă apăr în faţa oricărei instituţii. Este un drept fundamental, universal. Am cerut să fiu prezentă, parlamentarii au cerut să fie prezenţi pentru a putea să ne formulăm apărări, nu să fim efectiv şterşi sau acuzaţi fără să ne putem formula vreo apărare.
Șefa SOS invocă, astfel, decizia din octombrie anul trecut prin care Curtea Constituțională i-a respins candidatura la alegerile prezidențiale care, în final, aveau să fie anulate, tot de către CCR.
În sediul BEC, Diana Șoșoacă și pus iar mănușile de box.

Dimineață, cu câteva ore înainte de a se duce la Biroul Electoral Central, Diana Șoșoacă a scris pe Facebook un mesaj „în atenția Biroului Electoral Central și a Curții (Ne)Constituționale”.
Iată mesajul:
„Ne bis in idem, double jeopardy sau dreptul de a nu fi sancționat de două ori pentru aceeași faptă!
Art. 4 din Protocolul 7 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului
Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori
Art. 50 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene
Dreptul de a nu fi judecat sau condamnat de două ori pentru aceeași infracțiune”
În octombrie anul trecut, Curtea Constituțională a anunțat că a respins candidatura Dianei Șoșoacă pe motiv că încalcă unele condiţii de eligibilitate, cu referire la „valorile democraţiei, la statul de drept, la respectarea Constituţiei corelate cu garanţia politico-militară a acestora, respectiv apartenenţa României la UE şi NATO”.
Este de notorietate că, prin discursul său constant, doamna Diana Iovanovici-Şoşoacă îndeamnă la schimbarea fundamentelor democratice ale statului și la încălcarea ordinii constituționale.
CCR mai spunea că un candidat „trebuie să îndeplinească condițiile din jurământul de credință și înainte să jure” și că „dreptul de a fi ales nu are un caracter absolut, putând fi supus unor limitări”:
Curtea reține că dreptul de a fi ales este un drept fundamental de natură politică, reprezintă o condiție sine qua non a democrației și a funcționării democratice a statului și se exercită cu respectarea exigențelor Constituției și a legilor.
Dreptul de a fi ales nu are un caracter absolut, putând fi supus unor limitări, a căror configurare rezultă din viziunea democratică a Constituției (…)
Totodată, Curtea observă că dreptul de a fi ales poate fi supus unor limitări și condiționări mai puternice comparativ cu cele impuse dreptului la vot.