VIDEO | Vicepreședintele SUA Kamala Harris mulțumește României, de la București: ”Vom apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO și sunt aici să reiterez acest angajament”

11 mart. 2022
4613 Afișari
VIDEO | Vicepreședintele SUA Kamala Harris mulțumește României, de la București: ”Vom apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO și sunt aici să reiterez acest angajament”

Vicepreședintele SUA Kamala Harris a afirmat, la București, la declarația comună susținută cu președintele Klaus Iohannis, că mulțumește țării noastre pentru ajutorul și generozitatea cu care a primit refugiații din Ucraina. Harris a reafirmat că SUA vor apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO și că se află la București pentru a reitera acest angajament. ”Puterea alianței noastre este acum mai mare decât oricând și include angajamentul nostru să apărăm principiile noastre și integritatea teritorială.”, a spus vicepreședintele SUA.

Președintele Klaus Iohannis și vicepreședintele american Kamala Harris au susținut o declarație de presă comună, la finalul discuțiilor de la Palatul Cotroceni.

Declarațiile comune ale celor doi oficiali:

Întrebare: SUA au în vedere să suplimente trupele din România și să furnizeze o prezență permanentă? Există informații că războiul s-ar extinde spre România și Rep. Moldova?

Kamala Harris: SUA sunt angajate pentru apărarea României. Este o situație dinamică și tot timpul evaluăm situația care este există. În ceea ce privește comportamentul lui Putin nu pot specula, dar suntem foarte fermi și ca membri NATO un atac asupra unei țări este un atac asupra tuturor.

Klaus Iohannis: Nu avem date care să arate o agresiune asupra României. Acțiunea Rusiei a produs cu certitudine un rezultat vizibil, ferm, clar: unitatea NATO și hotărârea aliaților de a stat împreună și a se apăra împreună.

Kamala Harris. LIVETEXT:

  • Aș vrea să mă adresez direct poporului român și să mulțumesc poporului român din partea SUA.
  • Sub conducerea președintelui Iohannis, România a fost extraordinară prin generiozitate și curajul pe care l-a arătat în acest moment. Am văzut cum ați primit refugiați și știm greutățile pe care le întâmpinați geografic.
  • Ați arătat așa mult curaj.
  • Am vorbit cu președintele Iohannis să întărim parteneriatul nostru. Angajamentul SUA față de articolul 5 este absolut ferm. Noi luăm foarte în serios acest lucru și suntem gata să acționăm și să înțelegem că un atac asupra unui stat NATO, este un atac asupra NATO. Vom apăra fiecare centrimetru din teritoriul NATO. Sunt în România să întăresc acest angajament și să mulțumesc poporului român.
  • Pentru a demonstra angajamentul SUA am trimis recent batalionul Striker de 1.000 de militari, ceea ce duce la 2.000 de militari care sunt gata să apere flancul estic al NATO. Am fost foarte emoționată de informațiile pe care ni le-ați dat în legătură cu refugiații din Ucraina și referitor la problemele pe care le întâmpină.
  • Suntem împreună, SUA și România, și vom face tot ce e necesar pentru a pune resurse în asistența umanitară. Vrem să mulțumim poporului român pentru că ați primit refugiații și ați oferit înțelegere.

Klaus Iohannis. LIVETEXT:

  • Mă bucur că am ocazia să o primesc pe vicepreședintele SUA. Îi mulțumesc pentru prezența sa, în aceste momente de cumpănă. Vizita dvs reflectă o dată în plus profunzimea parteneriatului.
  • I-am transmis aprecierea României pentru eforturile SUA.
  • Vizita dumneavoastră reflectă odată în plus profunzimea și solidaritatea parteneriatului strategic bilateral și angajamentul SUA pentru securitatea României și a aliaților de pe flancul estic.
  • Dialogul continuu și coordonarea strânsă a SUA cu România și aliații a avut o contribuție esențială la conturarea răspunsului unitar și puternic a comunității internaționale la acțiunile Federației Ruse.
  • Doamna vicepreședinte a reconfirmat în cadrul discuțiilor de astăzi angajamentul deplin al SUA privind articolul 5 din Tratatul NATO. Acest articol garantează că orice încercare de afectare a securității a unui stat NATO va primi răspunsul prompt, ferm, decisiv al întregii alianței.
  • NATO va acționa fără ezitare pentru apărarea fiecărui stat aliat, inclusiv a României. Este un scenariu pe care cu toții dorim să-l evităm, dar noi, ca aliați, nu vom ceda niciun milimetru în ceea ce înseamnă respectarea angajamentelor care ne leagă.
  • Am mulțumit pentru consolidarea prezenței militare a SUA în România. Am discutat despre necesitatea în acest context tensionat a creșterii în continuare a prezenței militare americane și aliate în România pe termen lung ca măsură suplimentare de asigurare a securității țării noastre și a întregii regiuni. România a înțeles că siguranța începe acasă și în acest sens am luat decizia de a crește cheltuielile pentru apărare de la 2% la 2,5%, fapt apreciat de partea americană.
  • Este necesară operaționalizarea cât mai rapidă a grupului de luptă NATO pe teritoriul României.
  • După cum cunoașteți, am decis operaționalizarea la Suceava a facilității logistice umanitare, un așa numit hub, care inclusiv cu sprijinul UE are rolul de a colecta și coordona donațiile internaționale în domeniului ajutorului umanitar pentru cetățenii ucraineni. Am invitat și SUA să sprijine activitatea acestui centru.
  • Am subliniat și nevoile pe care le are Rep. Moldova, unde a ajuns un mare număr de refugiați.
  • Anul acesta, aniversăm 25 de ani de la parteneriatul nostru strategic, aflat acum la cel mai înalt nivel din istoria sa. Am discutat cu dna vicepreședinte să continuăm aprofundarea tuturor dimensiunilor parteneriatului strategic.
  • Am discutat și chestiunea Viza Waiver pentru România și sperăm să avem rezultate și pe acestă linie
    Sunt sigur că discuțiile pe care le-am avut vor fi urmate de măsuri concrete și decizii adecvate contextului fără precedent.

 

 

Cookies