VIDEO | Învățăturile dlui Băluță, la ședința din părculețul de la bloc. Lecția cetățenească despre masa de ping-pong care poate fi apărată doar de locatari, nu de Primărie

E o după-amiază de vară în Sectorul 4. Soare printre frunze, o alee de parc cu gazon, o bancă, câteva perechi de papuci de casă și un grup de oameni adunați la umbră, în cartierul Progresul. În mijloc, primarul Daniel Băluță, cămașă bleu deschis, microfon pe rever. În jur – câțiva vecini. Mulți dintre ei de vârsta a treia, prinși acasă la ora prânzului, când primarul a trecut prin cartier să stea de vorbă cu oamenii și să se filmeze printre ei.

Sursa foto: Daniel Băluță / Facebook

Tabloul nu e o ședință de Asociație de Proprietari. Deși seamănă leit cu una. Iar primarul, în imagini, pare mai degrabă administratorul grădinii de bloc. Sau, dacă vreți, domnul diriginte care ține o oră de dirigenție în aer liber, cu catalog imaginar și cu o singură temă pe tablă: cine răspunde de masa de ping-pong din părculețul de la bloc.

Reclamația de la care pleacă totul: masa de ping-pong

Un domn în vârstă deschide subiectul fără ocolișuri. „Masa aia de ping-pong trebuie desființată, unu la mână”, spune el. „Se urcă pe ea, încep să bată…”. Adică se urcă lumea pe ea, o folosesc pe post de scenă, de ring de dans sau de teren de sărit, și domnul ar prefera, pragmatic, soluția cea mai sigură: dacă masa creează probleme, masa să plece. O logică de bun-simț gospodăresc, din aceeași familie cu „dacă becul pâlpâie, scoatem becul”. Numai că aici intervine pedagogul.

Lecția: „Nu e de vină Primăria că am o problemă eu la cap”

Răspunsul lui Daniel Băluță e o demonstrație în toată regula. „Dacă eu mă sui acum pe masa asta de ping-pong și sar ca nebunul, înseamnă că am o problemă eu”, explică primarul. „Nu e de vină primăria că am o problemă eu la cap.”

De aici, primarul urcă firesc spre concluzia civică: „Este foarte important să înțelegem că împreună facem lucruri. Nu putem să progresăm dacă nu ne implicăm toți.” Și mai exact: înainte să vină „orice fel de polițist, orice fel de cine vreți dvs. de pe planeta asta”, primul om prezent la fața locului este chiar cetățeanul. El beneficiază de părculeț, el e comunitatea, deci tot el e cel chemat să atragă atenția vecinului care nu respectă regulile. „Nu putem să rezolvăm toate lucrurile cu forța și cu biciul”, încheie primarul. „Nu se poate. O să facem și mai multe lucruri.”

Altfel spus, pe limba ședinței de bloc: masa rămâne, iar paza ei revine, prin rotație nescrisă, locatarilor.

Eroina absentă: masa nu se vede în niciun cadru

Și aici e poanta întregii povești. În clipul postat chiar de primar pe Facebook, masa de ping-pong – vedeta în jurul căreia se învârte toată ședința cetățenească nu apare nicăieri. Se văd copacii, se vede locul de joacă, se vede gazonul, se văd banca, papucii de casă și fețele vecinilor. Masa, nu. Obiectul care a declanșat lecția de educație civică rămâne, până la capăt, în afara cadrului.

Sunt minute bune de pledoarie pentru apărarea unui lucru pe care cetățeanul nu apucă să-l vadă. Ca o ședință despre cum trebuie udat un ghiveci pe care nimeni nu-l aduce la întâlnire. Predica există, morala există, doar masa lipsește.

Mecanismul, explicat pe îndelete

Privit la rece, modelul are o anumită eleganță. Primăria pune dotarea – masă, gazon, bancă – iar întreținerea ordinii în jurul ei trece, discret, în grija celor care o folosesc. Cetățeanul devine, fără fișă a postului și fără spor de noapte, paznicul binelui public din curtea lui.

Problema e că, mai peste tot în lume, civilizația în spațiul public nu se ține pe apeluri la conștiință, ci pe consecințe. Pe amenzi care ustură și pe reguli aplicate, nu doar predate. Nici șoferul german nu oprește la roșu din pură vocație morală, ci pentru că știe cât costă să n-o facă. Cetățeanul – educat sau mai puțin educat – răspunde la o socoteală simplă: respect regula și nu plătesc nimic, sau o încalc și deschid portofelul. Responsabilizarea, da, dar dublată de un sistem care funcționează și când nimeni nu se uită.

În varianta din părculețul din Progresul, sistemul ăsta este chiar vecinul de la etajul trei. Care, în loc să sune undeva, e invitat să-i facă educație celui care sare pe masă. Pe masa pe care, repet, n-o vedem.

Final cu fotografie de grup

Pe Facebook, secvența vine ambalată cald. „M-am întâlnit cu oamenii din cartierul Progresul. Am stat de vorbă, i-am ascultat”, scrie Daniel Băluță, mulțumindu-le vecinilor „pentru implicare” și pentru că „le pasă de comunitatea în care trăiesc”. Postarea adună sute de aprecieri, zeci de comentarii și sute de distribuiri, cu hashtagurile de campanie de rigoare.

Și așa se închide ora de dirigenție din parc. Domnul diriginte și-a ținut lecția, elevii – majoritatea cu mult mai multe veri în spate decât profesorul – au ascultat cuminți la umbră, iar masa de ping-pong rămâne pe loc. Adică acolo unde a fost mereu: în afara cadrului. De acum, sub supraveghere comunitară. A nimănui, în mod oficial, și a tuturor, în mod sentimental.