VIDEO | Instrument nou pentru călătoriile cu STB. E o hartă interactivă unde bucureștenii văd, în timp real, unde sunt pe trasee autobuzele, troleibuzele și tramvaiele

23 mai 2025
14988 afișări
VIDEO | Instrument nou pentru călătoriile cu STB. E o hartă interactivă unde bucureștenii văd, în timp real, unde sunt pe trasee autobuzele, troleibuzele și tramvaiele
VIDEO | Instrument nou pentru călătoriile cu STB. E o hartă interactivă unde bucureștenii văd, în timp real, unde sunt pe trasee autobuzele, troleibuzele și tramvaiele Sursa foto: Facebook/ TPBI

TPBI lansează o nouă hartă interactivă, unde se pot urmări mijloacele de transport STB, pentru a îmbunătății sistemul transportului public în regiunea București-Ilfov. Proiectul a fost lansat pe un site unde bucureștenii pot vedea în timp real locația tramvaielor, autobuzelor și troleibuzelor, dar în cât timp ar ajunge la stația în care se află.

O nouă hartă interactivă cu mijloacele de transport STB

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (TPBI) transmite astăzi, 23 mai, că a pus la dispoziția publicului larg un instrument foarte util privind mobilitatea din regiunea București-Ilfov, ca alternativă la cele similare. Este vorba de o hartă interactivă care le arată călătorilor stațiile din apropierea locației lui și în cât timp ajung mijloacele de transport care tranzitează zona. Aceasta este disponibilă pe site-ul maps.mo-bi.ro.

Harta poate fi accesată atât de pe computer sau laptop, cât și de pe telefonul mobil, cu permisiunea localizării prin GPS, pentru a putea vedea toate stațiile din apropierea utilizatorului. Când acesta accesează o stație, sunt afișate toate liniile ale căror vehicule efectuează opriri aici, precum și timpul de sosire a acestora în respectiva stație, transmite TPBI.

Călătorii pot vedea cât durează o călătorie

Prin instrumentul pus la dispoziție de TPBI, bucureștenii pot introduce datele unei călătorii, locul de preluare și destinația, și să afle în cât timp vor ajunge la locația dorită. Aceștia trebuie să tasteze stația în care se află, apoi să pună destinația dorită. Instrumentul le va arăta informațiile privind călătoria, opririle pe care le va face mijlocul de transport STB și dacă trebuie să schimbe autobuzul/tramvaiul/troleibuzul la o anumită stație.

Fiecare iconiță afișează informații privind denumirea stației și a arterei pe care se află aceasta, liniile comune și timpii de sosire a vehiculelor. De asemenea, în situația în care te afli deja în stație și aștepți un mijloc de transport, poți urmări poziția acestuia pe traseu și în câte minute va ajunge.

Vehiculele sunt colorate diferit, pentru a fi distinse mai ușor și a remarca sensul de mers al acestora, adaugă TPBI.

De asemenea, noua hartă interactivă le arată călătorilor toate liniile și aceștia pot selecta mai multe concomitent. Astfel, ei pot vedea care dintre mijloacele de transport va ajunge primul în stația în care se află.

De exemplu, dacă trebuie să ajungi la Piața Chirigiu de la intersecția Bulevardul Regina Maria cu Strada 11 Iunie, selectezi liniile 23, 32 și 117, iar harta interactivă îți va afișa poziția vehiculelor pe traseu, astfel încât să te îndrepți din timp către stația unde va sosi primul vehicul care ajunge la Piața Chirigiu, explică TPBI.

Te-ar mai putea interesa:

Campionatul Național de Drift modifică trasee STB în weekend. Trei linii de autobuz circulă deviat

Cookies