VIDEO | Incident șocant, după un grav accident în giratoriul de lângă Primăria din Popești-Leordeni. Șoferul implicat, care avea un pistol la el, dezarmat de martori

07 sept. 2026
1773 afișări
VIDEO | Incident șocant, după un grav accident în giratoriul de lângă Primăria din Popești-Leordeni. Șoferul implicat, care avea un pistol la el, dezarmat de martori
VIDEO | Incident șocant, după un grav accident în giratoriul de lângă Primăria din Popești-Leordeni. Șoferul implicat, care avea un pistol la el, dezarmat de martori | Sursă foto: Trafic Alert București LIVE 24/7

UPDATE: Inspectoratul de Poliție Județean Ilfov a transmis că la data de 7 septembrie, polițiști din cadrul Poliției Orașului Popești-Leordeni au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe Șoseaua Olteniței, la intersecția cu strada Leordeni, în orașul Popești-Leordeni.

Au fost implicate două autoturisme, iar din primele verificări efectuate, cauza probabilă a producerii acestuia ar fi neacordarea de prioritate, accidentul soldându-se doar cu pagube materiale.

În timpul intervenției, unul dintre conducătorii auto, respectiv un bărbat de 34 de ani, ar fi manifestat un comportament agitat, refuzând să iasă din autovehicul. Acesta a fost extras de polițiști din autoturism, asupra acestuia a fost identificat un pistol de tip airsoft.

Persoana în cauză a fost imobilizată și se află în custodia polițiștilor, urmând a fi efectuate verificări.

Polițiștii au procedat la testare conducătorului auto de 34 de ani, cu apararul alcooltest și drug-test, rezultatele fiind negative.

În urma verificărilor efectuate, în bazele de date ale Poliției Române, conducătorul auto figura cu dreptul de conducere suspendat.

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt și dispunerii măsurilor legale care se impun.

Știre inițială:

Luni, 7 septembrie, a avut loc un accident în Popești-Leordeni. Potrivit unui martor, șoferul se afla în sensul giratoriu, iar pentru a evita să intre cu mașina în primărie, a lovit alta.

Bărbatul a fost dat cu forța jos din mașină. Acesta era înarmat.

Groaznic accident în Popești-Leordeni

Un șofer, membru al comunității „Trafic Alert București LIVE 24/7”, a atenționat pe ceilalți participanți la trafic cu privire la un accident care s-a produs în Ilfov, mai precis aproape de sediul Primăriei Popești-Leordeni.

Conform martorului, un bărbat de aproximativ 40 de ani a lovit o mașina în sensul giratoriu, evitând astfel să intre cu mașina în primărie.  Șoferul părea sub influența unei substanțe sau a alcoolului.  A fost dat cu forța jos din mașină și urcat în ambulanță.

De asemenea, la fața locului au intervenit poliția și pompierii. A fost prezent și un echipaj de ambulanță. Poliția s-a ocupat de dirijarea traficului.

| Sursă foto: Trafic Alert București LIVE 24/7
| Sursă foto: Trafic Alert București LIVE 24/7
| Sursă foto: Trafic Alert București LIVE 24/7

Bărbatul avea asupra lui un pistol

Potrivit informațiilor oferite de un martor, șoferul care a produs accidentul avea asupra sa un pistol pe care un alt bărbat, martor, i l-a luat și i l-a înmânat poliției când echipajul a ajuns la fața locului .

Acest lucru s-a produs în momentul în care bărbatul a ieșit din mașină și s-a întins pe jos cu mâinile la ceafă, înainte să ajungă poliția.

Potrivit informațiilor oferite de martor, bărbatul mai era în mașină cu o altă persoană. Nu au existat victime, doar pagube materiale.

Sursa video: Trafic Alert București LIVE 24/7

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies