În urmă cu puțin timp, un bucureștean a semnalat că ard cabluri electrice în subteran, în zona Piața Romană. Semafoarele de acolo sunt nefuncționale.
Cu puțin timp în urmă, un membru al grupului de Facebook „Trafic Alert LIVE 24/7” a transmis o situație de proporții din Capitală. Acesta a anunțat participanții din trafic că ard cabluri electrice în subteran, în zona Piața Romană.
Potrivit autorului postării, semnafoarele nu merg la această oră a dimineții, 8 mai.
Mesajul Bucureșteanului:
Piața Romană ard cabluri electrice în subteran, nu mai merg semafoarele
Un alt internaut a scris în secțiunea de comentarii a postării că a trecut prin zona respectivă și nu sunt polițiști care să dirijeze traficul de acolo. Conform spuselor acestuia, circulația rutieră este un haos în acea parte din Piața Romană.
Sursa video: Trafic Alert LIVE 24/7 – Facebook
Se vede cum din asfalt iese un fum negru și gros. Situația nu a fost agravată până în acest moment. La fața locului, vor ajunge echipajele competente pentru a remedia problema.
Martorii au spus că semafoarele de la Piața Romană nu funcționează. Aceste defecțiuni au îngreunat traficul din acea parte a Bucureștiului.
Acest lucru se vede și-n harta de pe aplicația Google maps. În aceste condiții, șoferii trebuie să circule cu prudență. De asemenea, cei care ajung în acea zonă trebuie să știe că este posibil să dea peste o aglomerație mai mare decât de obicei.

Sursa foto: Trafic Alert LIVE 24/7 – Facebook.