Este focar de infecție în Sectorul 2, în mai multe locuri unde au fost amplasate pubelele de colectare selectivă: acestea încă nu au fost inaugurate, oamenii aruncă gunoi aici, autoritățile le-au „închis” cu folie, dar gunoiul tot aici se aruncă.
Unul dintre cei mai cunoscuți agenți imobiliari din București, Șerban Trîmbițașu, trage un semnal de alarmă și speră ca situația să fie remediată, în cele din urmă.
Șerban Trîmbițașu nu a mai rezistat și a decis să transmită, în mod public, un mesaj către Primăria Sectorului 2.
Agentul imobiliar locuiește în sectorul condus de Rareș Hopincă și s-a săturat să fie înconjurat de gunoaie la fiecare colț de bloc, printre spațiile verzi, acolo unde sunt pubelele de colectare selectivă nefuncționale.
Chiar dacă aceste pubele sunt acum acoperite cu o folie, astfel încât să-i împiedice pe oameni să arunce deșeurile aici, o mulțime de bucureșteni tot aruncă gunoiul aici. Este un adevărat focar de infecție.
Șerban Trîmbițașu cere administrației locale ca, după 6 luni de zile de la amplasarea lor, să le ridice de tot sau să le pună în funcțiune.
Mai spune că a vrut să mute pubelele care se află lângă blocul lui, însă nu a putut, acestea fiind sudate, având fundație.
Mesajul a fost publicat duminică după-amiază, 7 septembrie 2025, într-un clip video ce a fost încărcat pe Facebook.
Salut administrația Sectorului 2! Am și eu o problemă mare de tot: ați montat chestiile astea, pubele, ce ziceți voi că sunt.
Bă, le-ați montat, dar nu le-ați dat drumul! De ce le-ați mai pus, mă, frate? De 6 luni le-ați pus și de 6 luni se depozitează gunoi lângă ele. Nu au capace, nu au tomberoane, nu au absolut nimic.
Fii atent, ți-l arăt și pe următorul. Uite și pe al doilea, la doar 100 de metri de primul. Uite și tu, bă frate, ce-au făcut oamenii ăștia.
Ok, o să-mi zici: „Dar oamenii fără creier chiar așa aruncă gunoaie, unde văd?”
Eu știu că n-au creier, mă refer la cei care le-au pus aici. Dar înainte să puneți voi chestiile astea aici (pubelele de gunoi), de nefolosit, că sunt închise și n-au tomberoane înăuntru, nu era așa ceva! Nu era prevăzută ca zonă de gunoi, a devenit zonă de gunoi! Între blocuri, între verdeață…
La oricare colț te duci, unde ai chestiile astea montate de voi acum 6 luni, degeaba, o să găsiți treaba asta.
Sunteți mândri? Sunteți forță, nu? S-au spălat bănuții buni, cât o costa un din ăsta, nici nu știu, că l-ați și sudat în pământ. I-ați făcut fundație, tată, că am vrut să-l iau și să-l mut de la mine de la bloc.
Aoleu, cap ai, minte ce-ți mai trebuie! Vă rog eu frumos, luați-le înapoi sau puneți-le în funcțiune. Una din două, urgent!, a conchis Șerban Trîmbițașu.
Nu este prima dată când oamenii se plâng de mizeria din Sectorul 2: