Domnul Nicușor Dan, primarul nostru general, tot mai preponderent candidat la președinția României, deschide un nou capitol în demersul de seducție electorală, cezesar pentru momentul „Prezidențiale, mai”: acela al amintirilor din copilăria sa în Făgăraș.
Primarul general publică, pe contul său de Facebook, o înregistrare video în care povestește, de pe podul din Cetatea Făgărașului, cum a fost copilăria domniei sale în zonă.
Acesta este lacul din jurul cetății. Când eram copil, veneam cu mai mulți prieteni și veneau și alții din alte locuri și ne dădeam cu patinele pe lac, iarna. Iar, când eram în liceu, se închiriau bărci și, când ieșeam de la școală, veneam cu colegii, colegele și ne dădeam cu barca, ne mai stropeam, mai glumeam. iar, în interiorul cetății, era biblioteca. c red că am început să vin pe la 11, 12 ani și mergeam la secțiunea „Copii” și abia așteptam să fac 14 ani să mă duc la secțiunea „Adulți”, ca să pot să citesc cărți de adulți.
Nicușor Dan deapănă aceste câteva amintiri cu patine și cu barca pe lacul din jurul cetății Făgăraș și ne promite că ne va oferi azi mai multe, din aceeași perioadă a vieții.
Primele documente care atestă Cetatea de piatră a Făgărașului, sunt din 1455, când este menţionat un ,,castelan”, iar în anul următor Iancu de Hunedoara, scriind brașovenilor, amintește de ,,cetatea noastră Făgăraș”.
Pe site-ul oficial al monumentului ni se amintește că cercetările arheologice din cetate, desfășurate în diferitele etape de restaurare, au scos la iveală existenţa, înaintea acestei cetăți de piatră, unei fortificații din lemn cu val de pământ, construită aproximativ pe amplasamentul actualei cetăți.
Distrugerea violentă relevată de cercetările arheologice a curmat brusc, către mijlocul secolului al XIII-lea, existența acestei fortificați distrugere care poate fi pusă în legătură cu invazia tătară din 1241.
Cetatea Făgărașului a trecut, de-a lungul secolelor, prin mai multe etape și transformări. În istoria recentă, momente importante au fost:
Probabil tot de aici ne va mai povesti Nicușor Dan și alte amintiri din copilăria sa.
Va urma