Mă mir că sunt atât de mulți oameni în piață acum, când s-a dat cod portocaliu de ninsoare. Da, tocmai am vorbit ca cei care sunt în trafic și se plâng că e aglomerat pe șosele, dar și ei fac parte tot din trafic. Așadar, evident, mă includ în categoria celor care au fost adineaori în Obor, când a început nebunia.
În apărarea mea, voiam să îmi schimb fermoarul unei geci, dacă tot vine frigul ăla năprasnic. Eu am vrut să plec încă de dimineață spre piață (știu eu un domn care repară fermoare, dar recomand 1/10, că m-a costat fermoarul aproape cât geaca; un fel de speculă pe timp de război). Dar am tot lălăit-o prin casă, am zis că ora 8 e una perfectă să dau cu aspiratorul. Apoi am luat micul dejun, am mai citit niște știri, și când am deschis televizorul, șoc! Începuse nenorocirea.
Chiar dacă am văzut la televiziune că începuse să curgă ceva din cer, având atâția ani de reporterie în spate mi-am zis „ei, sigur fata asta transmite de cine știe de unde și nu e chiar așa afară”. Am luat repede pe mine pantalonii de fâș, geaca de schi și un fes despre care am vaga impresie că ar fi a’ lu’ tata. M-am încălțat cu bocancii de război, cu talpă de 4 cm și vârf de muncitor în construcții, și-am plecat.
Pe alee, o doamnă cu un cărucior „împrumutat” de la vreun supermarket, plin ochi cu pomelo, își striga clienții, ca să scape cât mai repede de fructe. „Două bucăți la doar cinci lei, două bucăți la cinci lei, două bucăți cinci lei”. Ca și cum, cu cât elimina câte-un cuvânt, se înțelegea mai bine mesajul. Dincolo de glumă, nu a dus lipsă de clienți. Până am dat eu o raită să iau niște roșii și o salată, vânduse aproape jumate din cât avea când am intrat în piață.

Dincolo de faptul că deja lumina nu mai era bună și aveam stropi de lapoviță pe telefon, observați ce frumoase-s luminițele de Crăciun din Obor? Știau ei ce știau, din moment ce nu le-au dat jos. Sper ca în februarie Moșul să-mi aducă ceva mai frumos decât cel din decembrie, de anul trecut.

Revenind, chiar dacă a-nceput potopul în Obor, bucureștenii sînt tot la datorie. Vânzătorii ambulanți se grăbesc să-și vândă marfa, iar oamenii cumpără frenetic tot ce-apucă, dar își mai iau și timp pentru ei. Unii își deschid cuviincios umbrela, dar se mai opresc pe alee ca să-și aprindă o țigară. Alții au chef de paranghelie. Parcă merg doi mici și-o bere pe iarna asta, nu? Iată:
Veselie în piața Obor, pe cod portocaliu de ninsoare | Sursa video: B365
Când era canicula „de pe lume” evitam pe cât posibil să ies din casă și, dacă aveam nevoie de legume din piață, mergeam dimineața devreme. Numai că dacă duceam gunoiul la prânz, o vedeam pe vecina care are peste 80 de ani cum căra un cărucior cu 20 de kilograme de marfă, de zici că își deschidea aprozar în bloc, pe 50 de grade resimțite la asfalt, cum mai avea puțin și-și dădea duhul. Azi a fost la fel. Nimeni și nimic nu-i poate ține pe oameni în casă. E pandemie și nu avem voie să ieșim? Nu-i nimic, falsificăm declarații. E cod portocaliu de viscol și noi avem 45 kg bucata de om? Ce vreme minunată să faci piața!
Te-ar mai putea interesa și: