VIDEO | Evenimentul Profides din Piața Victoriei, între manifestare religioasă și concert. Grupul de Inițiativă Civică Kiseleff cere explicații de la PMB

04 oct. 2026
5524 afișări
VIDEO | Evenimentul Profides din Piața Victoriei, între manifestare religioasă și concert. Grupul de Inițiativă Civică Kiseleff cere explicații de la PMB
VIDEO | Evenimentul Profides din Piața Victoriei, între manifestare religioasă și concert. Grupul de Inițiativă Civică Kiseleff cere explicații de la PMB | Sursa foto: Capturi video, Sesizări Sector 1/Facebook

Un eveniment organizat sâmbătă, 3 octombrie, în Piața Victoriei, de Asociația Centrul Creștin Profides, ridică întrebări privind modul în care a fost încadrat administrativ și taxa plătită pentru ocuparea domeniului public.

Grupul de Inițiativă Civică Kiseleff cere Primăriei Capitalei să clarifice dacă manifestarea, care include atât o componentă religioasă, cât și un concert de muzică creștină, intră sub regimul aplicabil evenimentelor de acest tip.

Grupul Civic Kiseleff cere explicații Primăriei Capitalei

Grupul de Inițiativă Civică Kiseleff cere Primăriei Capitalei să explice cum a fost încadrat administrativ un eveniment, organizat pe 3 octombrie în Piața Victoriei de Asociația Centrul Creștin Profidesunde,  manifestarea religioasă a fost însoțită de un concert de muzică creștină de patru ore.

Grupul vrea să afle dacă organizatorii au plătit taxa de 141.359 de lei prevăzută pentru astfel de evenimente în Piața Victoriei și, dacă nu, în baza cărui temei legal nu a fost aplicată.

 

Adunare publică, manifestare religioasă sau concert? Și de ce contează diferența. În seara asta, 3 octombrie, în Piața Victoriei are loc un eveniment organizat de Asociația Centrul Creștin Profides. Organizatorul îl promovează sub mesajul «Rededicarea României lui Hristos», cu începere de la ora 18:00.

În informațiile comunicate public despre desfășurarea evenimentului acesta apare ca adunare publică și concert de muzică contemporană creștină, concertul fiind programat până la ora 22:00. Și aici ni s-a aprins beculețul civic. Cum este tratat administrativ un eveniment care este simultan manifestare religioasă, adunare publică și concert de patru ore în Piața Victoriei.

Nu este doar o discuție despre cuvinte. Pentru 2026, Municipiul București are stabilită o taxă de 141.359 lei/eveniment pentru utilizarea Pieței Victoriei pentru «spectacole în aer liber, concerte, festivaluri […] și alte asemenea». Așa că vrem să aflăm ce regim s-a aplicat evenimentului Profides. A fost achitată taxa prevăzută pentru concerte? Dacă nu, în baza cărei prevederi nu s-a aplicat? Componenta de manifestare religioasă face ca întregul eveniment, inclusiv concertul de patru ore, să intre sub regimul unei adunări publice/religioase? Sau componenta de concert intră sub regulile și taxele stabilite de București pentru concertele organizate în Piața Victoriei, au transmis reprezentanții pe pagina de Facebook.

Reprezentanții au precizat că Profides nu este doar o trupă de muzică creștină. Asociația operează Biserica Profides, condusă de pastorul Toni Berbece, și organizează evenimente publice precum „Marșul Apărătorilor Credinței” și „Trezirea Națiunii”. Liderul organizației a exprimat public și în mod repetat poziții anti-avort.

Asta nu schimbă dreptul organizației de a-și exprima credința și nici dreptul de a organiza manifestări religioase în spațiul public. Dar libertatea de exprimare religioasă și regimul administrativ al ocupării domeniului public sunt două întrebări diferite.

Iar pe noi ne interesează a doua. Nu știm încă dacă taxa a fost achitată sau dacă există un temei legal pentru neaplicarea ei. Nu vrem să presupunem, au mai transmis reprezentanții.

Grupul vrea documentele de la Primăria Capitalei

Grupul Civic Kiseleff precizează că nu contestă dreptul organizației de a-și exprima credința și nici dreptul de a organiza manifestări religioase în spațiul public. Potrivit reprezentanților, întrebarea este una administrativă și vizează modul în care este utilizat domeniul public.

Vom cere PMB documentele: solicitarea depusă de organizator, încadrarea administrativă a evenimentului, actul prin care a fost permisă utilizarea Pieței Victoriei și regimul de taxare aplicat.

Pentru că Piața Victoriei este spațiu public și regulile după care este pusă la dispoziția unui organizator ar trebui să fie clare pentru toată lumea. Manifestare religioasă? Concert? Amândouă?
Perfect. Atunci vrem să știm și ce reguli se aplică fiecăreia, domnule primar Ciprian Ciucu, au mai scris reprezentanții.

Totodată, muzica de la evenimentul organizat sâmbătă seară în Piața Victoriei a generat și reclamații din partea locuitorilor din zonă. O bucureșteancă, membră a comunității „Sesizări Sector 1”, a transmis că sunetul se aude foarte puternic în apartamentul său și că frecvențele joase produc vibrații în pereții locuinței.

Muzica din Piața Victoriei se aude foarte puternic în apartamentul meu, în vecinătate. Basul produce vibrații în pereți și un disconfort fizic puternic, pe care îl simt în tot corpul.

Solicit trimiterea unui echipaj, verificarea sonorizării și reducerea imediată a volumului, în special a frecvențelor joase. Vă rog să consemnați sesizarea, a scris femeia.

 

Sursa video: Sesizări Sector 1/Facebook

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies