Imagini în premieră de pe Lotul 3 al Autostrăzii Bucureștiului – A0 Nord. Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu, informează că mobilizarea constructorului s-a îmbunătățit, însă în continuare se fac presiuni, pentru ca acest lot să fie dat în trafic până la sfârșitul lunii octombrie.
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu, a publicat imagini de pe tot lotul 3 al A0 Nord, în lungime de 8 kilometri, drum pe care l-a parcurs cu mașina, pornind de la joncțiunea cu Lotul 2 (DN2) spre conexiunea cu Lotul 4 (DN3).
Deși mobilizarea constructorului este îmbunătățită, aceasta trebuie crescută, sens în care facem presiuni asupra constructorului și îl susținem pentru a putea da în trafic acest lot până la sfârșitul lunii octombrie, cel mai târziu.
Până la sfârșitul lunii octombrie se poate da în trafic acest lot de autostrada împreună cu lotul vecin, cu lotul 4, care este deja finalizat. Voi reveni cât se poate de des pe acest șantier pentru a crește presiunea pe constructor, de a sprijini acolo unde este nevoie, în așa fel încât, așa cum vă spuneam, la sfârșitul lunii octombrie, cel târziu, să avem în trafic între A2 – DN2 – A3 și DN1, a explicat Scrioșteanu în finalul vizitei de șantier.
@irinel.scriosteanu 𝗣𝗿𝗲𝗺𝗶𝗲𝗿𝗮̆ 𝗜𝗺𝗮𝗴𝗶𝗻𝗶 𝗰𝗮𝗽-𝗰𝗼𝗮𝗱𝗮̆, 𝗱𝗶𝗻 𝗺𝗮𝘀̦𝗶𝗻𝗮, 𝗰𝘂 𝗟𝗼𝘁𝘂𝗹 𝟯 – 𝗔𝟬 𝗡𝗼𝗿𝗱 𝑷𝒓𝒐𝒊𝒆𝒄𝒕 𝒄𝒐𝒇𝒊𝒏𝒂𝒏𝒕̦𝒂𝒕 𝒅𝒊𝒏 𝒇𝒐𝒏𝒅𝒖𝒓𝒊 𝒆𝒖𝒓𝒐𝒑𝒆𝒏𝒆 🇷🇴🇪🇺 Am fost pe șantierul 𝗟𝗼𝘁𝘂𝗹𝘂𝗶 𝟯 𝗡𝗼𝗿𝗱 al 𝗔𝘂𝘁𝗼𝘀𝘁𝗿𝗮𝘇𝗶𝗶 𝗕𝘂𝗰𝘂𝗿𝗲𝘀𝘁𝗶𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗔𝟬, unde am parcurs cu mașina cap-coadă traseul acestui tronson de autostradă în lungime de aproximativ 8 km. Vă invit să vizionați imagini în premieră despre cum arată acest șantier de la un capăt la celălalt, pornind de la joncțiunea cu Lotul 2 (DN2) spre conexiunea cu Lotul 4 (DN3). Deși mobilizarea constructorului este îmbunătățită, aceasta trebuie crescută, sens în care facem presiuni asupra constructorului și îl susținem pentru a putea da în trafic acest lot până la sfârșitul lunii octombrie, cel mai târziu. Mai multe detalii despre stadiul lucrărilor și ce se execută la acest moment în filmarea alăturată. 🇷🇴 𝗛𝗮𝗶, 𝗥𝗼𝗺𝗮𝗻𝗶𝗮, 𝗵𝗮𝗶 𝗰𝗮 𝘀𝗲 𝗽𝗼𝗮𝘁𝗲! 🇷🇴 ____________________________ #scriosteanutransporturi #irinelscriosteanu #hairomaniahaicasepoate ♬ sunet original – Irinel Ionel Scrioșteanu
Te-ar mai putea interesa și: