VIDEO | Dl. Piedone, „viitor senator”, cu două sacoșe pline cu metafore, prin târgul Vitan Bîrzești. L-a căutat pe soldatul universal, dar zice că nu l-a găsit

26 aug. 2024
642 afișări
VIDEO | Dl. Piedone,
VIDEO | Dl. Piedone, "viitor senator", cu două sacoșe pline cu metafore, prin târgul Vitan Bîrzești. L-a căutat pe soldatul universal, dar zice că nu l-a găsit. Sursa foto: Facebook/ Cristian Popescu Piedone

Actualul primar al Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a mers duminică în târgul Vitan-Bârzești, unde a avut câteva discuții politice în fața camerei. Edilul a admirat produsele din târg, s-a plimbat printre cetățeni și a făcut poze cu ei, în timp ce era live pe Facebook.

În transmisiunea live a vorbit și despre candidatura sa la Senatul României.

Piedone, despre unii dintre candidații la președinția României

Cristian Popescu Piedone, actual primar al Sectorului 5, a intrat live pe Facebook în timp ce se plimba prin târgul Vitan-Bârzești cu două sacoșe în mână. După ce a terminat cumpărăturile, edilul a vorbit puțin despre unii dintre candidații la președinția României:

Am văzut somnul cel de veci sub domnia lui Klaus Iohannis, e clar că dreapta astăzi nu are un președinte. Domnul Ciucă, cu părere de rău, poate fi un profesionist, se poate reîntoarce în cazarma în care a profesat, dar la președinție, cu tot respectul, nu. Asta spun sondajele. Are sub partid, e un partid istoric care merită un candidat mai bun.
Pe partea stângă, a fost anunțul făcut de premierul Marcel Ciolacu care și-a anunțat candidatura. România are nevoie de o stângă puternică, stângă care a stat lângă cetățean.

Imediat după, a venit cu vestea că el va candida la Senatul României și va fi „vocea celor mulți”:

Eu voi candida la Senatul României, voi fi vocea celor mulți, de aici, din țară. (…) Vom elabora legi pentru cei mai simpli oameni pentru că ei au nevoie.
O să vă spun clar cu cine va vota Piedone: cu lipsă de modestie, Piedone are electoratul lui, le convine sau nu le convine, pot face un președinte cu lipsă de modestie. (…) O mare parte din electoratul meu este pe stânga.

Pe scurt, asta a comunicat Piedone în transmisiunea sa live de 16 minute. După primele 3 minute de vorbit, edilul s-a plimbat prin târg și i-a întrebat pe cetățeni cu cine votează la președinție. Celor care nu știau să îi dea un răspuns, le spunea scurt: „Îl votăm pe Ciolacu!”.

„Cu respect, viitorul senator Cristian Victor Popescu Piedone”

În descrierea postării respective, Piedone a lăsat un text lung și greu de înțeles, plin de metafore politice. Iată cum sună acesta:

L-am căutat pe soldatul universal printre oameni și nu l-am găsit!
La raionul cu praștii… au râs de el, spunându-mi că l-au zărit pe un afiș monoton și decolorat de arșiță și de așteptarea pseudo-cărții de două-trei milioane reclamă… (momentan).
Beduini n-am găsit printre oamenii târgului cu de toate! I-aș fi întrebat dacă l-au zărit vreodată prin nisipurile arabe, cum ne povestea, cândva, pe undeva… Semn că Dl. Romancier Fără Condei, săracu’… zero soldat patriot, zero ZMEU👍 Mercenar, posibil! Dar soldat patriot… refuz ipoteza!
Nu suport gândacii! Cum nu-i suport nici pe șefii gândacilor! Unul dintre ei… zece ani și-a bătut joc de popor și de țară! Un… arogant jenant! Știu că EL m-a vrut în pușcărie! Știu… Și mai știu și alții… 👍
Tocmai d-aia, îl aștept să pice de pe piedestalul furat, să pot să-l umilesc public, într-o zi… Pentru toate fărădelegile comise!
AM ZIS!👍
Despre agenții imobiliari haioși… Dumnezeu să fie cu ei și să le fie viața tihnită!
Despre doamnele politicii românești, RESPECT și CONSIDERAȚIE!
În timpul liber, voi fi prezent printre oamenii buni din țara largă!
O să le spun tuturor să voteze cu sufletul lor de români!
România NU MAI TREBUIE BATJOCORITĂ!
Ajunge!
Cu respect pentru oamenii buni, viitorul senator CRISTIAN VICTOR POPESCU PIEDONE.
Cookies