VIDEO | Dl. Negoiță revine la prima iubire: pavelele. Cu sunet, vă rugăm, veți afla că bucățelele de beton bicolore sunt, practic, viitorul omenirii

13 aug. 2025
475 afișări
VIDEO | Dl. Negoiță revine la prima iubire: pavelele. Cu sunet, vă rugăm, veți afla că bucățelele de beton bicolore sunt, practic, viitorul omenirii
VIDEO | Dl. Negoiță revine la prima iubire: pavelele. Cu sunet, vă rugăm, veți afla că bucățelele de beton bicolore sunt, practic, viitorul omenirii | Sursă foto: Captură Robert Negoiță - Facebook

Primarul din Sectorul 3, Robert Negoiță, a revenit în această dimineață la o pasiune mai veche de-a sa și le explică bucureștenilor despre pavelele pe care le-a pus pe aproape toate străzile din aria administrată. Edilul transmite că aceste sunt una dintre cele mai bune și mai ecologice soluții pentru Capitală:

Uitați-vă câtă iarbă crește!

Negoiță le explică bucureștenilor de ce pavelele sunt cea mai bună soluție pentru oraș

În această dimineață, Robert Negoiță a plecat într-o nouă plimbare prin Sectorul 3 și a descoperit o alee pe care iarba a crescut prin pavele. Cu această ocazie, a decis să facă un clip prin care să le explice oamenilor două aspecte: „De ce se așază o folie sub pavele” și „De ce este una dintre cele mai bune soluții pentru oraș”.

În ceea ce privește folia pe care muncitorii o pun sub pavaj, edilul a transmis că aceasta are rolul de a nu permite plantelor să crească printre bucățile de beton. Robert Negoiță a transmis și că pe aleea pe care se află este necesară scoaterea pavelelor și montarea unui nou geotextil, deoarece plantele au trecut prin acesta:

Bună ziua, 

Chiar zilele trecute mă întreba un cetățean: Domne`, da de ce se pune folia aia așa sub pavele? Se pune așa un material, nu lasă apa să treacă, sau de ce se pune materialul acela?

Ei bine, de asta se pune materialul, ca să nu ajungă așa. Și acum abia ce au mai curățat colegii pe aici, că altfel se umplu cu iarbă toate aceste pavele, lăsând un aspect neîngrijit, un aspect neplăcut, urât. De aceea se pune acea folie.

Aici trebuie dat pavajul afară, trebuie pus iar acel geotextil care împiedică rădăcinile plantelor să se înfigă sub pavaj. 

În ceea ce privește pavajul ca soluție pentru București, edilul a transmis că, în opinia sa, acesta este cel mai ecologic și cel mai bun. Negoiță a transmis că iarba crescută pe trotuar este o dovadă a acestui lucru.

Pe lângă asta, primarul a explicat și că faptul că apa se poate infiltra printre pavele, în nisip, și mai apoi în sol, este un avantaj atât pentru pământ și plante, cât și pentru sistemul de canalizare.

Mai precis, apa care ar fi ajuns în mod normal la canal și ar fi putut, în cazul unei ploi abundente, să suprasolicite sistemul din Capitală, ajunge direct în pământ.

Pavajul este o soluție foarte ecologică, foarte ecologică. Uitați-vă câtă iarbă crește prin acest pavaj. Lasă apa să se infiltreze, care rămâne în stratul de nisip, iar nisipul lasă apa să se ducă încet în sol. Este bine pentru sol, este bine pentru plante și este bine pentru canalizare, că nu mai ajunge totul la canalizare. 

Dacă ar fi fost asfalt nu lăsa nimic să se infiltreze în sol și totul ajungea în canal.

Cea mai bună dovadă că această soluție este ecologică este fix iarba asta care crește efectiv din pavaj. Ați văzut vreodată din asfalt să crească așa ceva? Cu mici excepții, atunci când a îmbătrânit sau s-a fisurat poate să pătrundă, să răzbată vegetația, prin acele fisuri. 

Deci, iată! O soluție ecologică. La soluții cât mai prietenoase cu mediul și cât mai utile pentru ecosistemul unui oraș. 

Doamne ajută!

Iată și filmarea postată de edilul din Sectorul 3 pe pagina sa de Facebook:

Te-ar mai putea interesa  și:

Cookies