LA MINE-N CARTIER | 03.01.2026
În Sectorul 3 al Capitalei, tot mai mulți bucureșteni își exprimă nemulțumirea față de cum sunt modernizate unele zone. Fie că se referă la trotuarele și pavelele montate până la modul
Primarul Negoiță este bucuros nevoie-mare că tinerii din sectorul pe care-l conduce s-au pus pe treabă și au plantat 50 de copaci.
Zona Esplanada s-a îmbogățit de azi cu peste 50 de copaci din Pepiniera PS3.
I-au plantat elevii din Consiliul Local al Tinerilor Sector 3 și sper că a fost doar o primă activitate de acest fel, mai ales că deja au învățat ce au de făcut.
Oricum, urmează o etapă la fel de importantă: îngrijirea arborilor plantați. Succes și felicitări pentru implicare! #ILoveS3, a scris primarul Negoiță pe Facebook.
Cu toții ne amintim că dl. Negoiță a plantat mai mulți palmieri în Piața Unirii, anul trecut. Arborii au fost scoși de Primăria Capitalei, care nu își dăduse acordul pentru așa o acțiune. Povestea s-a încheiat cu Nicușor Dan scoțându-i copacii lui Negoiță din centrul Capitalei. Primăria Muncipiului București spunea pe atunci că centrul Bucureștiului „nu e nici Dubai, nici grădină cu maimuțe”.
Supărat, Negoiță și-a luat palmierii și i-a plantat apoi la el în Sector. Copacii sunt acum în parcul de plante exotice de la Hala Laminor.