De obicei primarii își încheie luna cu un tabel. Cu liniuțe în față, ori cifre romane și arabe, sunt trecute, punct cu punct, realizări. Mici și mari.
Nu și Daniel Băluță. Primarul sectorului 4 a făcut-o diferit. A pus momentele tandre trăite printre oameni într-un clip de un minut și 31 de secunde și i-a dat brânci pe internet. Emoția bate Excel-ul.
Pe pagina sa de Facebook, Băluță a publicat, joi seară, o retrospectivă a lunii august. Nicio lungime de trotuar, niciun metru pătrat de asfalt. În loc de asta: „Luna august, ultima lună de vară, mi-a scos în cale sute de oameni din comunitatea noastră. Calzi, implicați și cu o dragoste nemărginită pentru tot ceea ce înseamnă Sectorul 4!”, a scris Băluță, adăugând că îi bucură faptul că sunt „din ce în ce mai mulți cei cărora NE PASĂ”.
Postarea se închide cu #haicasepoate – sloganul din campania pentru Primărie – și cu urarea „Seară frumoasă tuturor!”.
Cadrele curg fără comentariu, doar cu muzică liniștitoare de pian. Primarul îngenunchează pe asfalt lângă un băiat în tricou alb, ca să intre amândoi în cadru.
Ține de mână o doamnă cu părul alb și ochelari, care îi vorbește cu patos; el se apleacă până ajunge la nivelul ei. O altă doamnă îl prinde de obraz, cu palma, ca o mătușă la nuntă.
Un domn în tricou bleumarin îl ține de umăr, frunte lângă frunte. Apoi vin telefoanele. Zeci de telefoane. Un bărbat în pantaloni scurți face selfie, altul ridică aparatul cu mâna întinsă, o adolescentă cu un bcățel simpatic în lesă intră în grup pentru o poză.
Câinele primește și el o mângâiere pe cap – democratic, ca toată lumea. Pe alei de bloc, printre mașini parcate și scări de beton, primarul merge la braț cu doamnele, exact ca la o plimbare de duminică, doar că filmată. Salută respectuos domni și zâmbește cald copiilor.
Din păcate, Băluță nu a prins în acest montaj și plimbarea de mânuță pe care a făcut-o cu o doamnă chiar zielel trecute, pe o alee de grădină de bloc.
Ultimele cadre sunt cele de adunare: zeci de oameni strânși în fața blocului, primarul vorbind cu microfonul lavalieră prins de cămașa albă, mâinile împreunate. E soare. Pe cer și în inima lui Băluță.
La 14 ore de la publicare, clipul strânsese aproape 400 de reacții și zeci de comentarii și distribuiri. Primul comentariu vine de la pagina Sectorul 4: „Felicitări pentru implicare și pentru tot ceea ce faceți pentru comunitate!” Instituția îl felicită pe primarul care o conduce. Bucla e completă.
Sursa video: Daniel Băluță / Facebook