Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a revenit cu video-urile lui pe conturile de socializare. De data asta, Băluță a mers într-un fast-food, nu ca să verifice mâncarea ca șeful ANPC, ci să facă burgeri.
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a participat la deschiderea unui restaurant fast-food în Sun Plaza, din rețeaua Fryday. Dar acesta nu doar că a tăiat panglica, ci a intrat și dincolo de tejghea, ca să prepare burgeri. Acesta a publicat un video pe Facebook cu întreg momentul.
Edilul a fost echipat cu plasă de păr și halat și făcut burgeri, cu angajații prezenți în bucătărie. El s-a ocupat de acest preparat, cartofii fiind deja pregătiți pentru comenzi.
Pregătim un hamburger cu sos truffles. Ăsta e cel mai important lucru. Cartofii prăjiți sunt deja gata. Carnea am pus-o, chiflele sunt tăiate, sosul ne așteaptă.
Băluță a luat ingredientele și „asamblat” burgerul. Pe parcurs, a întrebat dacă să pună niște castraveți și a primit cinci bucăți. El a profitat să fure o bucată de castravete murat. Așa că în acel hamburger au rămas patru bucăți pentru că era al primarului Sectorului 4.
Preparatul nu a fost luat acasă, ci a fost degustat de unul din proprietarii restaurantului. Iar acesta chiar i-a spus lui Băluță că mai sunt posturi de angajare disponibile în restaurantele lor.
Edilul de sector a mai menționat că așteaptă și alți antreprenori să deschidă noi locații în Sectorul 4. Băluță asigură că Sectorul 4 este cel mai frumos loc nu doar din București, ci din toată România. D aceea, merită să vină mai mulți investitori în zona respectivă, care este administrată de el, să ne amintim.