VIDEO | Dilema blocurilor de pe Bulevardul Timișoara. „De ce sunt blocate geamurile și ferestrele la ultimele etaje?” se întreabă bucureștenii pe TikTok

27 ian. 2025
61007 afișări
VIDEO | Dilema blocurilor de pe Bulevardul Timișoara. „De ce sunt blocate geamurile și ferestrele la ultimele etaje?” se întreabă bucureștenii pe TikTok
VIDEO | Dilema blocurilor de pe Bulevardul Timișoara. „De ce sunt blocate geamurile și ferestrele la ultimele etaje?” se întreabă bucureștenii pe TikTok. Sursa foto: Captură ecran Tiktok / @doubledei

„Da’ de ce au geamurile de sus blocate?”, pare să fie întrebarea care în ultimele zile a făcut furori pe rețelele de socializare printre bucureșteni. Este vorba despre mai multe blocuri rezidențiale de pe Bulevardul Timișoara, din cartierul Drumul Taberei, care au devenit virale din cauza unui detaliu aparte: geamurile și ferestrele de la ultimele trei etaje sunt blocate.

Dilema blocurilor cu ultimele etaje blocate de pe Bulevardul Timișoara este și mai interesantă încât geamurile se pare că nu sunt blocate simplu, adică la fel cum se practică în cazul unor locuințe abandonate (adică să pui scânduri sau plăci), ci sunt puse un fel de „lamele” care nu permit celor din locuințe să privească pe geam, însă lumina intră prin ele, fiind orientate astfel încât să intre lumina dinspre cer.

Dilema blocurilor cu ferestre blocate din Drumul Taberei. Care ar fi motivul

Mai precis, este vorba despre patru blocuri noi ridicate în anul 2024 în spatele complexului comercial Plaza România, toate apartamentele de pe această latură având blocate geamurile și ferestrele. Potrivit comentariilor, există două mari posibilități, respectiv fie blocurile ar fi fost construite mai înalte decât ar fi fost prevăzut în autorizația acordată inițial, fie este vorba despre un eventual pericol de spionaj, aceste blocuri având vedere către unitatea militară din apropiere.

Comentariile, după cum era de așteptat, sunt împărțite, unele cred că este vorba despre un proiect care a fost înălțat mai mult decât trebuia, alții că acele apartamente ar avea vedere în curtea unității militare din apropiere sau chiar că ar fi apartamente conspirative, în timp ce alți utilizatori ai TikTok au lăsat comentarii amuzante:

  • Nu sunt deblocate inca, mai trebuie sa bagi cateva misiuni pentru etajele alea
  • Nu are autorizație de construcție pe ultimele trei etaje a avut doar P+7 și a mai făcut 3 fraudulos
  • s-au construit cu 3 etaje mai mult si dupa ce se face receptia se autorizeaza si ultimele separat. nu aveau voie sa depaseasca un anumit nr de etaje. dar de inaltime nu spune nimic in autorizatie
  • Nu sunt acoperite, sunt niste lamele subtiri care iti confera o priveliste doar spre cer. Acolo este o baza militara si de aceea s-au luat aceate masuri.
  • Momentan e un fel de pod in autorizație , După ce se face Recepția la clădire fac apartamente , așa se întâmpla si la garaje la subsol le fac apartamente
  • Sunt sigilate. O să le dea retur
  • este vorba de soare. bate direct în geam și arhitecții au gândit ca e mai bine asa. nu sunt singurele asa.
@doubledei

Care stie motivul, să ne scoată și pe noi din dilema zilei. #2dei #dilema #bucuresti #bloc #drumultaberei

♬ sunet original – 2DEI

Citește și

Cookies