Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, vine cu noi reproșuri la adresa primarului general al Capitalei, Nicușor Dan. De data aceasta, Băluță spune că Nicușor Dan a aprobat lucrări de construire pentru un proiect rezidențial aflat într-o zonă protejată, însă avizul Comisiei Tehnice pentru Planșeul Unirii nu a fost semnat încă.
Edilul Sectorului 4, Daniel Băluță, s-a luat din nou de primarul general al Capitalei, pe pagina sa de Facebook. Acesta spune că, în ciuda sloganului său pentru campania electorală, Nicușor Dan nu este un om „onest”, pentru că a autorizat lucrări de construire pentru un proiect rezidențial aflat într-o zonă protejată, chiar dacă cetățenii care locuiesc în apropiere nu au fost de acord:
Zilele acestea, asistăm la o nouă demonstrație a modului total discreționar în care ”ONESTUL” Primar General alege să facă lucrurile, în cel mai evident scop electoral.
Conform informațiilor apărute azi în presă, domnul candidat la prezidențiale a autorizat lucrări de construire pentru un proiect rezidențial aflat într-o zonă protejată, în privința căruia organizațiile de Mediu și cetățenii din zonă au ridicat mai multe semne de întrebare, ignorate de către edil. În sprijinul demersului său, primarul a invocat tocmai obligativitatea respectării legii.
Citește și:
Băluță spune că Nicușor Dan ignoră legea atunci când vine vorba de semnarea avizului CTC pentru Planșeul Unirii, care reprezintă un real pericol pentru oamenii care tranzitează zona.
Asta, în condițiile în care la Planșeu nu există vreo controversă, totul este dovedit a fi 100% legal, și, mai mult, instituțiile statului au girat pentru urgența și necesitatea realizării lucrărilor”, a scris edilul Sectorului 4.
Daniel Băluță i-a recomandat primarului general al Capitalei să meargă sub Planșeul Unirii ca să vadă „dezastrul din subteran și pericolul ce îi pândește zilnic pe toți cei care circulă prin centrul Capitalei”, dacă tot a mers zilele trecute în vizită pe șantierele de termoficare.
Tot în postarea de pe Facebook, edilul Sectorului 4 l-a întrebat pe Nicușor Dan dacă e de părere că este obligatoriu să semneze avizul CTC pentru Planșeul Unirii, în ciuda faptului că nu ar avea un efect electoral pozitiv pentru el:
Nu credeți, domnule Primar General, că este obligatoriu să semnați avizul CTC pentru Planșeul Unirii, chiar dacă nu vă profită mediatic și nu considerați că ar avea un efect electoral pozitiv pentru dumneavoastră?
DA, domnule Primar General!
Viața oamenilor este mai importantă decât beneficiul dumnevoastră personal!
Te-ar putea interesa și: