VIDEO Cum au fost prinşi cei cinci ţepari care şi-au înscenat furtul propriilor maşini

de:
25 ian. 2013
0 Afișari
VIDEO Cum au fost prinşi cei cinci ţepari care şi-au înscenat furtul propriilor maşini

Miercuri şi joi, poliţiştii Capitalei, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, au făcut cinci percheziţii domiciliare în Bucureşti, ocazie cu care au depistat şi condus la sediul poliţiei cinci persoane suspectate de implicare în săvârşirea unor astfel de fapte.

Extinzând cercetările asupra unuia dintre suspecţi, poliţiştii au constatat că acesta a reclamat faptul că, în noaptea de 19/20 noiembrie 2012, autoturismul pe care îl deţinea în calitate de utilizator, proprietate a unei societăţi de leasing, ar fi fost sustras din sectorul 6 al Capitalei.

În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că autoturismul în cauză a fost înmatriculat în Germania la data de 1 octombrie 2012, anterior sesizării furtului în România.

Continuând verificările, poliţiştii au stabilit că suspectul, folosind acte falsificate şi fără acordul societăţii de leasing proprietare, ar fi vândut autoturismul în Germania, reclamându-l apoi ca fiind furat. Ulterior, bărbatul a notificat societatea de asigurări la care era încheiată poliţa de asigurare tip CASCO, solicitând de la aceasta recuperarea prejudiciului creat prin presupusul furt al maşinii.

De asemenea, poliţiştii bucureşteni au mai stabilit că un alt suspect, administrator la o societate de brokeraj în asigurări, în baza unei înţelegeri prealabile cu doi dintre suspecţi, ar fi falsificat la începutul lunii noiembrie 2012 documentele unui autoturism.

Ulterior, aceştia ar fi vândut autoturismul unui cumpărător de bună credinţă pentru suma de 5.000 de Euro, iar în urma reclamării furtului autoturismului au solicitat societăţii de asigurare despăgubiri în valoare de 8.320 de Euro, informează Poliţia Capitalei într-un comunicat remis B365.ro. 

Prin acest mod de operare, cei în cauză ar fi înşelat societăţile comerciale de asigurări cu suma de aproximativ 20.000 de euro.

Unul dintre cei cinci suspecţi era cunoscut cu preocupări pe linia săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, acesta fiind urmărit internaţional în baza unui mandat de arestare preventivă emis de către Tribunalul Bucureşti.

Cercetările sunt continuate de judiciariştii bucureşteni, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals şi uz de fals, cu unul dintre suspecţi în stare de arest preventiv, iar cu un altul în stare de reţinere, acesta urmând a fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Cookies