VIDEO | Cu năframă albă cu picățele și cu buletinu-n traistă, dna. Șoșoacă, și dumneaei candidată la PMB, a pornit pe jos spre secția de votare din București

09 iun. 2024
6695 afișări
VIDEO | Cu năframă albă cu picățele și cu buletinu-n traistă, dna. Șoșoacă, și dumneaei candidată la PMB, a pornit pe jos spre secția de votare din București
VIDEO | Cu năframă albă cu picățele și cu buletinu-n traistă, dna. Șoșoacă, și dumneaei candidată la PMB, a pornit pe jos spre secția de votare din București. Sursa foto: Captura ecran Facebook / Diana Șoșoacă

Supărată pe toți și pe toate, candidata partidului S.O.S la Primăria Capitalei, Diana Șoșoacă, a transmis live pe contul personal de Facebook cum a mers pe jos să voteze și cum a dat declarații de presă din fața secției de votare. Senatoarea s-a declarat nemulțumită de o sumedenie de chestii: de la calitatea hârtiei folosită la buletinele de vot, la faptul că a fost întrebată dacă dorește să voteze și la alegerile europarlamentare, de exemplu.

Diana Șoșoacă, liderul partidului S.O.S și candidatul aceleiași formațiuni la Primăria Capitalei, a votat astăzi de dimineață, în jurul orei 10:30. Senatoarea a transmis pe contul său de Facebook în direct drumul până la secție și discursul pe care l-a ținut în fața secției de votare. Pe drum se putea observa faptul că vremea de afară este caniculară și că indicele temperatură-umezeală a depășit pragul critic de 80 de unități.

Șoșoacă reclamă buletine din hârtie prea subțire și ba prea mult, ba prea puțin tuș

Ajunsă în fața secției, Diana Șoșoacă a dat declarații televiziunilor aflate la fața locului și a început o „tiradă” de chestii care au nemulțumit-o când a votat, despre presupuse „nereguli” la votare înregistrate la nivel național și a făcut și referințe la pasaje din Biblie, totul în timp ce purta o fustă albă, cămașă și traistă tradițională și o năframă cu buline pe cap.

„Sunt nereguli în toată țara, fiecare membru al fiecărei secții care a făcut probleme vreau să îl anunț că va face pușcărie, mai mult decât atât, este momentul să se termine cu fraudarea alegerilor, gata!

De data aceasta suntem cu ochii pe ei, adevărul se strigă, nu se șoptește! Buletinele de vot sunt făcute dintr-o hârtie proastă, pot fi anulate foarte clar, dacă tușul se duce foarte repede trebuie să ceri să pui stampila din nou pe tușieră, pe urmă se încarcă cu prea mult tuș și trebuie să fii foarte atent pentru că îți pot anula votul sau să se considere că e votat celălalt au mai fost cazuri”, a declarat Șoșoacă.

De ce e supărată Diana Șoșoacă pe tabletele de votare și pe întrebările membrilor comisiei

Senatoarea s-a declarat nemulțumită de faptul că a fost întrebată dacă vrea să voteze și la europarlamentare, și că a fost înregistrată în tableta comisiei de votare.

„De ce atunci când am dat buletinul și m-a înregistrat automat în porcăria aia de tabletă, marea tehnologie, mi-au adresat întrebarea dacă voi vota și la europarlamentare. Este o ilegalitate și voi depune plângere împotriva biroului electoral, nu ai dreptul să faci așa ceva. Pentru ce induci ideea că nu ar trebui să voteze și la europarlamentare.

Acum vom depune plângere împotriva acestor oameni, oamenii să se sesizeze acolo unde sunt întrebați așa ceva, omul alege dacă votează sau nu, nu ai voie. E psihologie inversă, nu suntem proști, noi suntem naționaliști, așa s-a manipulat poporul român. Faceți plângere penală, nu au dreptul să vă întrebe așa ceva, ați fost instruiți să inducă oamenilor că nu trebuie să voteze și la europarlamentare”, a spus Diana Șoșoacă.

În încheierea discursului, Șoșoacă a făcut trimitere la citate din Biblie: „Suntem sătui, s-a terminat de 34 de ani această distrugere a țării, a tineretului, a credinței. Cine crede în Dumnezeu acela va urma cuvântul Tatălui, Iisus este calea și viața. Iisus a spus ”Îndrăzniți, căci eu am biruit lumea.”

CITEȘTE ȘI

Cookies