VIDEO | Corpul domnului Negoiță eliberează dopamină nu doar la iubire și la ciocolată, ca oamenii obișnuiți, ci și la pavele. „Priviți-le!… Ce frumos!… Nu facem față!”

Robert Negoiță s-a trezit, într-o dimineață obișnuită de sector, cu un plan. Și-a pus cămașa de Boss. A tras cureaua maro, a încălțat pantofii la culoare, și-a prins lavaliera la guler și a luat operatorul cu el. Apoi a ieșit în Sectorul 3.

Nu pe sector să rezolve ceva. Pe sector să admire. A admirat și s-a filmat. Om cumsecade, primarul Negoiță a împărtășit cu cetățenii ce a constatat el în teren. Pe contul lui de Facebook a publicat filmul mândriei.

Negoiță e vesel. Chiar vesel din cale-afară. Îi râd și ochii. E omul care a găsit, pe o alee de bloc, exact ceea ce căuta dintotdeauna: pavele. Și nu pavele oarecare. Pavele bicolore. Cărămiziu cu gri. Așezate frumos, una lângă alta, exact cum se așază pavelele într-un oraș în care cineva, la un moment dat, s-a ocupat de pavele.

Restul orașului, în acest timp, își bea cafeluța. Și se pregătea, fără să știe încă, să scrie.

Producția de dimineață

Există oameni care, când văd o alee curată, zâmbesc și merg mai departe. Și există primari care iau operatorul, dau rec și transformă aleea într-un eveniment.

Zona publică în fiecare oraș, în fiecare localitate merită câte un upgrade din când în când”, explică Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, cu seriozitatea unui om care tocmai a inventat trotuarul. „Cum se poate face treaba asta? Sunt diferite variante, soluții. Noi am ales pe aceasta. Uitați, așa. Cu pavele.

Cu pavele. Pauză. Lăsăm informația să respire.

”Mie mi se pare că arată foarte bine”, adaugă primarul. Și aici merită o mică paranteză științifică. La majoritatea oamenilor, creierul eliberează dopamină – neurotransmițătorul recompensei, cel care semnalează „a fost bine, mai fă o dată” – la lucruri previzibile: o îmbrățișare, un cub de ciocolată, un mesaj de la cineva drag. La domnul Negoiță, sistemul de recompensă pare calibrat ușor diferit. El se aprinde la pavele. Bicolore, de preferință. Cărămiziu cu gri. Privește aleea așa cum alții privesc un apus sau un tort, iar entuziasmul e autentic, palpabil, contagios. Un om care a făcut un trotuar și simte, fiziologic, că merită sărbătorit.

Despre pavele, cu emoție

Robert Negoiță nu se laudă singur. Are martori. Are cetățeni. Are, mai ales, solicitări. Multe, prea multe. Abia le mai poate face față.

Pur și simplu avem solicitări, nu facem față de câte solicitări avem”, spune primarul. „Domnule, stați așa, dar la noi de ce nu? Noi cu ce am greșit? Și noi locuim în Sectorul 3, plătim taxe.

Așa arată, în varianta de pe ecran, drama umană contemporană: cartiere întregi care suferă în tăcere că aleea lor e încă pământ, în timp ce aleea de alături e deja cărămiziu cu gri.

„Este sănătos, este ecologic, lasă apa să se infiltreze”, închide primarul argumentul – și aici chiar e adevărat, pavela permeabilă e una dintre puținele idei care funcționează indiferent dacă cineva filmează sau nu.

Gardul, regula și excepția care confirmă regula

Apoi vine partea grea. Gardurile.

„Unora nu le plac gardurile. Nici mie nu-mi plac gardurile, așa, ca idee”, mărturisește Negoiță, cu sinceritatea omului care e gata să facă, totuși, exact ceea ce nu-i place să facă, doar de dragul celorlați.

Pentru că urmează regula. Și regula, în Sectorul 3, e clară: „Regula este fără gard. Regula.” Prin excepție, Asociațiile de Proprietari care vor gard fac solicitare scrisă. Și abia atunci, în baza documentului, apare gardul.

„Dacă, Doamne ferește, găsim vreo grădină împrejmuită unde nu avem solicitare de la asociație, e buba, și cine a greșit trebuie să plătească acel cost. Și, în mod evident, scoatem gardul”, avertizează primarul.

Un sistem perfect. Fiecare gard are un act, fiecare act are o Asociație, fiecare Asociație are o dorință. Și, ca să fie totul și mai liniștitor, primarul adaugă că, „din nefericire”, toate asociațiile de până acum au depus solicitare scrisă. Din nefericire. Ca și cum ar fi preferat măcar un gard ilegal, o mică dramă, ceva de povestit. Sau să se renunțe o dată la gardurile astea nefericite.

Marele gest democratic

Și, la final, întrebarea. Primarul nu decide singur. Primarul întreabă.

Ce părere aveți? E o soluție bună, e o soluție corectă? Arată în regulă? Ce propunere aveți dumneavoastră? Propuneți ceva diferit care să fie mai bună decât soluția asta? Aștept cu mult interes propunerile dumneavoastră din comentarii.

A apăsat post. A pus jos telefonul. Și a făcut singurul lucru pe care un om care cere sincer o părere nu ar trebui niciodată să-l facă pe internet: a așteptat cu mult interes. Cetățenilor nu prea le plac pavelele.

Și cetățeanul a răspuns

Sub video, zeci de comentarii. Primarul a cerut propuneri. A primit un referendum.

Radu, primul care ia microfonul imaginar, nu se sfiește: „Nu sunt nici estetice, se degradează rapid, au un aspect murdar și încurcă pe toată lumea: pietoni, părinți cu cărucioare, se împiedică bătrânii în pavelele lipsă, e plin de fecale de câine printre crăpături. Reveniți la suprafețe plane, confortabile pentru toți. Nu mai aruncați banii pe fereastră.”

Victor e mai scurt, dar la fel de hotărât: „Este o soluție greșită, nisipul strâns între ele dă senzația de mizerie. Oricum la capitolul curățenie Sectorul 3 stă prost rău.”

Bogdan aduce argumentul estetic suprem din folclorul urban românesc: „Arată ca la țară, iar în plus, bătrânii și copiii au probleme.” Iar, ca să nu rămână nimic neabordat, completează tehnic: dacă pavelele stau doar pe nisip, „o să își rupă lumea picioarele.”

Și apoi vine Sorin cu lovitura de grație a oricărui comentariu despre urbanism: comparația cu Italia. „După ce te plimbi prin Italia (și alte țări străine) înțelegi că pavajele din Sectorul 3 sunt o idioțenie”, scrie el. După care, într-o întorsătură pe care nici primarul nu o vedea venind, adaugă că totuși e mai bine decât „jegul din alte sectoare”. Critică, dar cu patriotism local. Sectorul 3 e prost, dar cel mai puțin prost.

Capitolul gardului viu, propus de toată lumea în afară de primar

Aici primarul chiar a cerut o propunere diferită. Și cetățenii i-au dat-o. De mai multe ori. Aceeași.

George: „Gardurile alea sunt o mizerie, mai bine un gard viu, mai multe avantaje.” Laurențiu, mai diplomat, invocă chiar sloganul primăriei: dat fiind „Sectorul 3 Verde”, de ce nu un gard viu? Eugenia, una dintre puținele voci pro-gard, tot acolo ajunge: e bun gardul, dar lângă el „putem planta și un gard viu.”

Trei oameni, trei comentarii, o singură propunere care se repetă ca un refren. Primarul a întrebat ce e mai bun decât gardul lui de metal. Sectorul i-a răspuns, în cor: o tufă.

Capitolul „dar tu ce vrei, de fapt?”

Cea mai elegantă lovitură vine de la Cristian, care a ascultat cu atenție și a observat o mică inconsecvență: „Dumneavoastră preferați fără gard, dar ați montat în tot sectorul… Efectiv nu știu ce să mai cred!!!”

Adrian duce logica mai departe, până la capătul ei: „Ori e regula fără gard, ori nu mai e? Atunci dacă asociațiile își vor înapoi ghenele de gunoi, le dați?”

Întrebare la care, deocamdată, regula nu a răspuns.

Și totuși, fanii

Pentru că orice secțiune de comentarii are și partea ei caldă. Rodica apără pavela cu argumente reale: „Pavelele nu se încing ca asfaltul și lasă apă să ajungă la vegetație.” Cristian completează tehnic și entuziast: nu se fac bălți, iar la o intervenție la cabluri nu mai trebuie reasfaltat. „Bravo.”

Iar la capătul scalei admirației stă Dan, care își „scoate pălăria” pentru realizările primarului și înșiruie, cu majuscule emoționale, tot ce a făcut omul pentru sector.

Iar pe undeva, printre pavele, o doamnă întreabă de toalete

Și, pentru că viața de cartier nu citește niciodată briefingul, sub un video despre pavele și garduri, Mihaela pune singura întrebare care chiar așteaptă un răspuns: „Cu toaletele din IOR ce planuri aveți? E vară, cald, multă lume le frecventează și, surpriză, toate au lacăt pus. Doresc un răspuns.”

Primarul a cerut propuneri. A primit pavele criticate, garduri respinse, un gard viu propus de jumătate de sector, o comparație cu Italia, o întrebare despre toaletele din IOR și un domn care i-a scos pălăria.

A întrebat sincer. Sectorul i-a răspuns tot sincer. Asta e, până la urmă, partea frumoasă: că oamenii chiar au comentat. Doar că nu chiar ce spera el.

„Doamne Ajută!”, încheia primarul în video.

Doamne ajută, încheiem și noi.