VIDEO | Continuă modernizarea transportului în comun din București: „Vom cumpăra încă 250 de tramvaie noi”, promite Nicușor Dan

23 mart. 2025
1676 afișări
VIDEO | Continuă modernizarea transportului în comun din București: „Vom cumpăra încă 250 de tramvaie noi”, promite Nicușor Dan
VIDEO | Continuă modernizarea transportului în comun din București: „Vom cumpăra încă 250 de tramvaie noi”, promite Nicușor Dan. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Nicușor Dan anunță că modernizarea transportului în comun continuă și anul acesta: Alte 250 de tramvaie noi ar urma să fie cumpărate pentru București, promite primarul general.

Alte 250 de tramvaie noi vor fi cumpărate pentru București

Anul acesta continuăm investițiile în modernizarea transportului în comun, anunță Nicușor Dan, duminică, 23 martie 2025, într-o postare pe pagina de Facebook.

Primarul Capitalei spune că municipalitatea este pregătită să cumpere încă 250 de tramvaie noi: deja este finalizată documentația pentru accesarea fondurilor nerambursabile prin POR (Programul Operațional Regional). Ghidul va fi lansat în câteva luni.

De asemenea, Nicușor Dan amintește că, în paralel, se lucrează și la modernizarea liniilor de tramvai din Capitală.

VIDEO

Declarațiile le-a făcut în cadrul unui interviu pentru RFI România:

Despre ghid, Nicușor Dan spune că va fi publicat în iunie 2025:

Ultimele vești sunt că ghidul ăsta va ieși în iunie 2025 și vrem cu bani de acolo și cu BEI, că avem deja contractul cu BEI făcut, avem deja contractele pentru modernizarea celor 50 km de linie de tramvai care au rămas nemodernizate cu bani tot din această sursă – Mihalache, Călărași, Basarabiei.

Totodată, despre tramvaiele Astra Imperio care deja sunt în flota STB și circulă pe liniile de transport din București, primarul general spune că sunt extrem de fiabile, mai ieftine decât piața. Noile Imperio au făcut deja aproape 10 milioane de km și Nicușor Dan spune că bucureștenii le apreciază foarte mult.

Despre noile tramvaie care vor fi cumpărate de Primăria Municipiului București, edilul spune că primele vor ajunge în oraș în maxim doi ani:

(Tramvaiele vor sosi – n.red.) începând cu peste un an și jumătate – doi de acum încolo și terminând cu trei ani de acum încolo.

Amintim că, PMB a cumpărat 100 de tramvaie noi, produse de Astra Arad, iar contractul a fost semnat la data de 11 mai 2021, de către Nicușor Dan.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies