VIDEO | Continuă lucrările la Hanul Solacolu. S-a început montarea grinzilor pe care va fi instalat acoperișul provizoriu

05 ian. 2025
830 afișări
VIDEO | Continuă lucrările la Hanul Solacolu. S-a început montarea grinzilor pe care va fi instalat acoperișul provizoriu
Sursa foto: Captura video Facebook / Nicușor Dan

Au fost publicate imagini noi de la Hanul Solacolu, clădirea istorică din centrul Bucureștiului care se află într-un amplu proces de reabilitare și conservare. Astfel, în ultimele zile echipele Trustului de Clădiri Municipale București (TCMB) au ridicat structura de rezistență până la nivelul etajului 1 al clădirii și au început să monteze grinzile pe care va fi instalat acoperișul provizoriu.

Clădirea Hanului Solacolu, una dintre cele mai vechi din București, fiind ridicată în anul 1859, este în plin proces de reabilitare și conservare în prezent, după ce a stat ani de zile în paragină și a fost lăsată să se degradeze, în ciuda statutului de monument istoric. Lucrările care au început la finalul lunii aprilie 2024 progresează de la o lună la alta, iar în perioada următoare se va monta acoperișul provizoriu pentru a proteja corpul principal al clădirii, anunță Trustul de Clădiri Municipale în ultima informare.

Lucrările de reabilitare de la Hanul Solacolu avansează

Pentru început, a fost evacuat tot gunoiul care s-a adunat de-a lungul anilor în toate corpurile clădirii istorice, iar în prezent imobilul se află în proces de punere în siguranță, respectiv de sprijinire a elementelor interioare și de garantare a siguranței înainte de reabilitarea propriu zisă.

„🟢 Continuă lucrările de conservare şi protejare la Hanul Solacolu, una dintre clădirile emblematice ale Bucureștiului.
🟢 Echipele Trustului de Clădiri Municipale București au ridicat structura la nivelul etajului 1 aferentă corpului principal de clădire și au început montajul primelor grinzi pe care se va rezema acoperișul provizoriu.
🟢 Pe restul corpurilor de clădire s-a lucrat la evacuarea gunoiului și la montajul elementelor de rezistență metalice de la subsol și parter.
🟢 Totodată, pentru securizarea clădirilor, au fost îndepărtate elementele constructive din lemn și tablă deterioarate, care ar fi putut reprezenta risc de desprindere.
🟢 Hanul Solacolu este monument istoric, clădirea fiind una din cele mai vechi din Capitală. Construit în 1859, imobilul se află pe Calea Moșilor colț cu strada Paleologu.”, a anunțat Nicușor Dan pe Facebook.

Citește și

Cookies