În ciuda asigurărilor oferite de autorități, realitatea de pe străzi arată că transportul public bucureștean a capitulat în fața primei ninsori serioase. Un autobuz STB a rămas blocat în nămeți, fiind „eliberat” nu de utilajele de deszăpezire promise, ci de efortul trecătorilor înarmați cu lopeți.
Bucureștiul a fost din nou „luat prin surprindere” de un fenomen care pare să fie absolut exotic și necunoscut pentru această perioadă a anului: ninsoarea.
În timp ce paginile de pe rețelele sociale ale primarilor de sector se umpleau de postări cu rapoarte și cifre triumfaliste despre monitorizări nocturne și intervenții „la secundă”, realitatea optimistă din cartierele Capitalei a bătut, ca de obicei, firul optimist al autorităților.
O postare pe grupul de Facebook Info Trafic București și Ilfov surprinde un autobuz STB captiv într-un amestec de zăpadă și gheață, transformând călătorii și trecătorii în muncitori de ocazie.
Primarul General, Ciprian Ciucu, declara cu încredere într-o postare că a monitorizat ninsoarea toată noaptea și că, deși cu troleibuzele și tramvaiele a fost „mai dificil”, în cazul autobuzelor nu au fost probleme.
Totuși imaginile surprinse în trafic contrazic spusele edilului.
Într-o altă postare, de data aceasta pe platforma TikTok, scenariul se repetă. Călătorii unui autobuz STB de pe linia 447 „împing de la spate” mastodontul, într-o încercare cvasi-eroică de a pune în mișcare transportul public, chiar în mijlocul întersecției de la Piața Presei.
@puiumadalin Oamenii se chinuie sa scoata autobuzul din nameți. Zapada a luat primarii prin surprindere iar Bucurestiul e paralizat #stiri #fyp #ninge #ninsoare #zapada ♬ sunet original – Madalin Puiu
Ironia situației nu a scăpat taxată de bucureșteni. Comentariile la postarea de pe grupul de Facebook sunt o oglindă a frustrării colective:
Pe paginile primariilor nu ne lasă să postăm poze, să arătăm și noi cum s-a „intervenit”, a spus un bubureștean revoltat.
I-a luat pe nepregătite!!!, a comentat acesta.